Biserica Ortodoxă Română urmează să se implice în campania legată de vaccinarea anti-COVID-19, potrivit unui anunț al Ministerului Sănătății. Totul s-a relatat într-o postare pe Facebook a ministerului.  “Încheiem duminica și această săptămână cu bucurie și cu multă speranță pentru creștinii ortodocși sau catolici din România și de pe întreaga planetă.”, se arată în postare.

Ministerul Sănătății a anunțat

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a anunțat că Biserica Ortodoxă Română va difuza materiale informative despre vaccinare în eparhii. Campania se va face printr-o broșură intitulată “Vaccinarea împotriva COVID-19 în România. Gratuită. Voluntară. Sigură. Numai împreună, indiferent de religie și credință, vom reveni la normalitate!”

Papa Francis se implică în campanie

Papa Francisc a anunțat că se va vaccina imediat ce îi va veni rândul. Papa a spus: “Dintr-o perspectivă etică, cred că toată lumea ar trebui să se vaccineze. Este decizia etică pentru că pariezi cu sănătatea ta, cu viața ta, dar pariezi și cu viața celor din jurul tău.”

Sfântul Părinte  și-a făcut programare și se va vaccina săptămâna aceasta. „Cred că din punct de vedere etic, cu toții trebuie să facem vaccinul. Nu este o opțiune, vreau sau nu vreau. Este o alegere etică, pentru că te joci cu sănătatea ta, cu viața ta, dar și cu viețile altor oameni. Nu știu de ce unii zic Nu, vaccinul este periculos! Dacă medicii îl prezintă ca pe un lucru care face bine, care nu e periculos, de ce să nu?”, a declarat liderul Bisericii Catolice într-un interviu.

Preoții intră în etapa a doua a vaccinării, spune Ministerul Sănătății

Preoții ar urma să intre în etapa a doua a vaccinării în România, care începe peste câteva zile, iar Biserica Ortodoxă face apel la o informare corectă a populației. Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Calinic, a anunţat că se va vaccina împotriva COVID-19 şi le cere credincioşilor să se informeze despre vaccinare doar din surse sigure şi autorizate, pentru a nu cădea victime dezinformărilor. Duminică, într-o intervenție la Digi24, părintele Constantin Necula a spus că profesioniștii trebuie să le explice clar oamenilor beneficiile vaccinurilor. Credincioșii trebuie să înțeleagă că și vaccinurile sunt „în mâna lui Dumnezeu”, a adaugat el.

Ministerul Sănătății încearcă să crească numărul persoanelor care vor să se vaccineze, iar ajutorul Bisericii este bine-venit.