”Anul acesta nu va fi o sesiune privind parcurile, dar sunt în momentul de faţă peste 200 de investiţii în derulare, deci avem alocaţi bani pentru plata acestora, dar nu vom avea o nouă sesiune”, a spus Borbely.
El a precizat că dacă Fondul de mediu ar fi avut disponibili mai mulţi bani pentru o nouă sesiune de finanţare a construcţiei de parcuri, el ar fi decis ca acestea să fie amenajate doar în mediul urban, nu şi la sate, ca în anii precedenţi.
”Eu am moştenit 1.043 se proiecte care stăteau în 4 dulapuri şi nu aveam cum să nu le analizez, pentru că era sesiunea anunţată înainte de predecesorii mei. Dacă am fi avut mai mulţi bani, să anunţăm o sesiune anul acesta, am fi anunţat numai pe oraşe”, a explicat Borbely alocările de fonduri pentru amenajarea de parcuri în mandatul său de anul trecut.
Construcția de săli de sport, neindicată în recesiune
Ministrul Mediului s-a declarat împotriva construirii de săli de sport şi bazine de înot prin programele Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, anul acesta, în condiţiile crizei economice. Borbely a susţinut că în perioada în care el era ministru al Lucrărilor Publice, în Guvernul Tăriceanu, construcţia de săli de sport era benefică, în condiţiile de creştere economică puternică.
”Susţin cu tărie, în acea perioadă de creştere economică eu cred că a fost o decizie benefică să construim circa 850 de săli de sport. Primul proiect nu a fost cel mai nimerit, primele 400 care nu au corespuns acelor standarde ca să ţii în aceste săli de sport competiţii oficiale. După ce am revenit la minister în 2005, am refăcut proiectul şi în perioada când am fost la minister am reuşit să pornim peste 400 de săli de sport, care înseamnă nu numai faptul că de dimineaţa până seara sunt utilizate pentru sănătatea tinerilor şi pentru sportul din România. Eu zic că a fost unul dintre cele mai importante programe pentru sănătatea cetăţenilor din România”, a declarat Borbely.
El s-a declarat de acord cu premierul Mihai-Răzvan Ungureanu, care a criticat alocările de fonduri publice pentru construcţia masivă de bazine de înot, în actualele condiţii bugetare.
”E altceva acum, deci are perfectă dreptate premierul când spune că atunci când suntem în recesiune am construit destule săli de sport, iar acum trebuie să avem alte priorităţi. Deci, din punctul acesta de vedere, cu piscinele, de acest program are nevoie România, dar în momentul de faţă trebuie să tragem frâna de mână şi să vedem care sunt priorităţile cele mai urgente. Era benefic să avem 2-3 bazine de înot competitive, pentru că avem o tradiţie la înot şi la polo, nu neapărat 30-40. Dar e o concepţie care la vremea respectivă a fost făcută pe alţi parametri economici. În momentul de faţă, evident că avem alte priorităţi”’, a mai adăugat ministrul Mediului, Laszlo Borbely.