"Prin întrebările punctuale despre viitorul afacerilor în 2016, ne propunem să identificăm atât efectele creşterii salariului minim asupra strategiei de business a antreprenorilor români, cât şi gradul de ocupare al forţei de muncă", se precizează într-un comunicat al Ministerului Economiei. 

Sondajul cuprinde opt întrebări printre care se regăsesc: 'Consideraţi că măsurile de relaxare fiscală, ce vor intra în vigoare din 2016 sunt benefice pentru societatea dumneavoastră?', 'În prezent, în cadrul societăţii dumneavoastră există salariaţi plătiţi cu salariul minim brut pe economie?', 'Consideraţi că mărirea salariului minim brut pe economie va favoriza interesul persoanelor asistate social să se încadreze în muncă?', 'Ce nivel de calificare au salariaţii din cadrul societăţii dumneavoastră?' şi 'Cum apreciaţi impactul creşterii salariului minim brut pe economie în societatea dumneavoastră?'. 

În prezent, Comisia de Dialog Social a Ministerului Muncii analizează cele două propuneri convenite de partenerii sociali în privinţa majorării salariului minim pe economie la 1.200 de lei, iar decizia finală va fi luată, în şedinţă de guvern, până la finalul anului, a anunţat, luni, Ministrul Muncii, Ana Costea, într-o conferinţă de presă. 

Potrivit datelor prezentate de Inspecţia Muncii, în prezent există aproximativ 129.950 de salariaţi activi cu un salariu de 1.200 de lei şi 1.372.171 de salariaţi activi cu salariu de 1.050 de lei. 

Preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, declara vineri că situaţia salariului minim pe economie în 2016 ar trebui să fie decisă în şedinţa de Guvern de la finalul anului, care va avea loc după Consiliul Naţional Tripartit din 28 decembrie.

 AGERPRES