Obiceiurile americane au prins de minune şi la poalele Carpaţilor: românii merg la mall să joace bowling, biliard ori snooker, darts sau video games.

Pe lângă cei care vin pentru shopping, ca să mănânce, ca să urmărească un film sau, pur şi simplu, ca să fie văzuţi, există zeci de mii de români care calcă pragul mallurilor ca să se joace. Spaţiile dedicate divertismentului în centrele comerciale din România aduc, anual, sume de ordinul milioanelor de euro în buzunarele investitorilor.

Atunci când, în iunie 2007, deschidea complexul Funland de la etajul al patrulea al magazinului Unirea din Bucureşti, Silviu Prigoană declara că s-a gândit la un loc în care să se poată distra întreaga familie. Asta, mai ales că, potrivit spuselor sale, el nu s-a prea jucat în copilărie, aşa că ar dori să recupereze. Sunt disponibile în locaţia din centrul Bucureştiului, printre altele, un loc de joacă polivalent, 50 de jocuri video pentru toate vârstele, opt piste de bowling şi 11 mese de biliard. Investiţia a fost de 2,5 milioane de euro, iar în primul an de funcţionare, firma care administrează centrul de divertisment, Omnia Consult & Service, a avut o cifră de afaceri de un milion de euro, pentru ca în 2008 să ajungă la 1,5 milioane de euro.

Vara nu-i ca iarna

Jocurile cu bile atrag sute de clienţi zilnic şi în alte centre comerciale din Bucureşti, cum ar fi AFI Cotroceni (unde sunt şase piste de bowling şi şase mese de biliard) sau Plaza România. Şi în mallurile din ţară cele două sporturi sunt bine reprezentate. La Bacău, în Arena Mall, există zece piste de bowling şi 12 mese de biliard şi snooker, în Suceava, la Iulius Mall, Bowling Club Strikers se întinde pe 1.700 de metri pătraţi, cele opt piste plus alte peste 30 de alte jocuri existente aici necesitând, potrivit patronilor, o investiţie de 700.000 de euro.

În Euromall Piteşti, la Strikemania, sunt şase piste de bowling, 11 mese de biliard, precum şi jocuri video şi o zonă pentru darts. Cam la fel, şi în Iaşi, unde, la clubul Viper din Iulius Mall, se pot juca bowling, biliard, snooker, darts şi ruletă. „Vara nu merge prea multă lume acolo, preferăm terasele. Însă imediat ce vine vremea rea şi se întorc studenţii din vacanţă, nu mai ai loc să arunci un ac. În funcţie de buget şi de timpul petrecut acolo, poţi cheltui între 50 şi 200 de lei pe seară“, povesteşte Cezar Popa, unul dintre clienţii fideli ai localului.

Băneasa Shopping City, investiţie în plină criză

222-55027-31jocshutterstock.jpgDar cel mai mare jucător de pe piaţa divertismentului din malluri este Game World România. Compania deţine săli de jocuri de noroc electronice în opt centre comerciale din România, trei din Bucureşti (Bucureşti Mall, Liberty Center şi Sun Plaza) şi câte unul în Sibiu (Promenada), Alba Iulia, Cluj (Polus Center), Constanţa (City Park) şi Braşov (Magnolia). În 2007, cifra de afaceri a firmei a fost de 6,8 milioane de euro, iar în 2008 a ajuns la opt milioane de euro.

Criza a afectat destul de serios încasările companiei, ne dezvăluie un angajat de la un punct de lucru din Bucureşti: „Altădată, 70-80% din jocuri  erau ocupate aproape în fiecare seară. De vreun an, un an şi ceva, rar avem 30-40% grad de ocupare. Şi sumele cheltuite de clienţi sunt mai mici.“ Lucrurile stau la fel şi în alte malluri. Cu toate acestea, proprietarii Băneasa Shopping City rămân optimişti. Ei au anunţat că vor investi un milion de euro într-un centru de divertisment de 4.000 de metri pătraţi, cu bowling, biliard şi jocuri video.

Cluburile în care se poate juca bowling ori biliard prosperă însă şi în afara mallurilor. În Bucureşti, cea mai cunoscută locaţie este probabil IDM Club. În restul ţării, centre de profil există atât în marile oraşe (Tequila Bowling în Braşov, de exemplu), cât şi în staţiuni (Centrul Europa din Mamaia) sau în localităţi mai mici (Space Bowling din Lugoj).

50-100 de lei costă închirierea unei piste de bowling pentru o oră. Închirierea unei mese de biliard costă de patru-cinci ori mai puţin