Între 3.000 şi 5.000 de persoane s-au strâns în faţa Ministerului Economiei şi Energiei de la Sofia, au defilat pe străzile din centrul oraşului şi apoi, în piaţa parlamentului, au organizat un miting. Proteste de amploare sunt organizate şi la oraşele Plovdiv (sud) şi Blagoevgrad (sud-vest). În toate oraşele, deocamdată, manifestaţiile sunt paşnice, dar forţe semnificative a poliţiei şi a jandarmeriei au grija pentru ordinea publică.

La Sofia, mulţimea scandează ‘mafie’ şi ‘demisie’. Participanţii şi-au incendiat facturile pentru ianuarie şi poartă pancarde pe care au scris ‘Nu sclaviei din energie’, ‘Oamenii împotriva mafiei’, ‘Ocupanţii energetici – afară’. Organizatorii au acordat guvernului un ultimatum de o săptămână pentru a le îndeplini cererile. Principala revendicare a protestatarilor este renaţionalizarea celor trei societăţi de distribuire a energiei electrice, deţinute în prezent de companiile cehe CEZ şi EnergoPro şi cea austriacă EVN. Această iniţiativă este sprijinită în primul rând de partidele naţionaliste Ataka şi VMRO, dar şi, mai recent, de Partidul Socialist bulgar, principala formaţiune de opoziţie.

Citiți și: CUM umflă autoritățile române FACTURA la energie electrică

Protestele au loc cu doar câteva luni înainte de alegerile parlamentare din iulie. Potrivit ultimelor sondaje de opinie, partidul GERB a premierului Boiko Borisov şi-a pierdut o mare parte din susţinători şi în prezent are şanse egale cu socialiştii în frunte cu fostul premier Serghei Stanişev. ‘Sunt aici pentru că nu mai pot să fac faţa facturilor mari la energie electrică’, a declarat, pentru Agerpres, Anatoli (35 de ani). ‘În decembrie, aveam de plătit 300 de leva (circa 150 de euro) pentru o casă de două etaje, dar în ianuarie, factura este de 450 de leva (în jur de 230 euro). Salariul meu este de aproximativ 1.000 de leva (puţin peste 500 de euro), deci factura la curent este de cam jumătate din salariul meu’, spune el. Ivan (77 de ani) este pensionar. Pensia lui împreună cu cea a soţiei sale este de 360 de euro pe lună. ‘Din acestea cheltuim între 80 şi 100 de leva pentru costurile de energie electrică. Cum putem să trăim cu 260 de leva (în jur de 130 de euro), în condiţiile în care în jur de 100 de leva ne trebuie pentru medicamente’, se întreabă el. Pensionarul susţine că societăţile de distribuire a energiei electrice trebuie să fie controlate de stat, pentru în prezent companii private câştigă pe seamă consumatorilor, profitând de faptul că au monopol de piaţă.

Protestele continuă de mai bine de o săptămână. Duminica trecută, zeci de mii de locuitori din 15 oraşe din ţară au ieşit pe străzi. La Sofia, ministrul economiei şi energiei, Delian Dobrev, a fost agresat cu bulgări de zăpadă, în Plovdiv, au fost incendiate două autoturisme ale societăţii de distribuire a energiei electrice, în Varna, protestatarii au blocat mai multe intersecţii şi s-a ajuns la ciocniri cu forţele de ordine. După ce a fost lovit în faţă cu mai mulţi bulgări de zăpadă, ministrul Dobrev a convocat o întâlnire de urgenţă cu conducerile societăţilor de distribuire a energiei electrice, companiile cehe CEZ şi EnergoPro şi cea austriacă EVN. După întâlnire, el a repetat că facturile au fost mai mari din cauza temperaturilor scăzute. Totodată, el a spus că facturile pentru decembrie au vizat o perioada mai mică, între 1 şi 20 de decembrie, în timp ce în cele pentru ianuarie intră şi perioada sărbătorilor de Crăciun, deci în ele a fost calculat consumul de energie în perioada 20 decembrie – 31 ianuarie.
Într-o încercare de a-şi salva popularitatea în rândul alegătorilor, mai mulţi primari au declarat că sprijină protestele.

Guvernul a încercat să arate că se implică în reducerea preţurilor. Premierul Boiko Borisov a solicitat, în această săptămână, ca toate instituţiile competente să verifice activitatea societăţilor de distribuire a energiei electrice, precum şi a comisiei de stat de reglementare în domeniul energiei şi apei. Parchetul s-a autosesizat. Premierul Borisov a numit miercuri un nou şef al comisiei de stat de reglementare în domeniul energiei şi apei. Procurorul general Sotir Ţaţarov afirmat, joi, că parchetul nu numai că va verifica activitatea celor trei societăţi din domeniul distribuţiei energiei, ci şi modul în care acestea au fost privatizate în urmă cu mai bine de 10 ani. Este important să vedem ce angajamente şi-au asumat aceste societăţi în momentul privatizării şi dacă le respectă, a subliniat Ţaţarov.

Ultima creştere a preţului curentului electric în Bulgaria a intrat în vigoare de la 1 iulie 2012 şi a fost de 13%. Acum tarifele plătite de gospodării se situează între 0,07 şi 0,11 euro/Kwh, cu TVA inclus.

Sursa: Agerpres