„Eu înţeleg că la anul este Centenarul, dar nu o să putem să rezolvăm în şase luni cei 27 de ani de bâlbe şi de momente în care, ştiu eu, conducerea de atunci a stabilit că nu avem nevoie de autostrăzi, unii au stabilit că nu avem nevoie de industrie în timp, ştiţi. În schimb, suntem foarte determinaţi să rupem pisica, pe româneşte. Cel puţin două tronsoane au devenit cumva un pariu naţional sau o marotă naţională: Valea Oltului şi Valea Prahovei. Ar trebui să ne ocupăm foarte serios de el şi am avut o discuţie cu domnul preşedinte Liviu Dragnea, cu conducerea partidului şi trebuie să găsim o soluţie să le putem face”, a spus Mihai Tudose la Antena 3, întrebat cum vede situaţia autostrăzilor din România, având în vedere că la anul este Centenarul. Totodată, premierul a spus că preţurile la carburant nu vor creşte în perioada următoare. 
„Eu vă sugerez următorul lucru. Hai să vedem cât a fost preţul la carburant pe data de 30 când a fost şedinţa de guvern şi mai vedem peste o lună, o lună jumate, cât e. Că a crescut preţul azi la carburant, acciza, ştiţi, de la 15 septembrie intră. Întrebaţi-i pe domnii de la pompă ce se întâmplă. Eu mă aştept să nu crească. Nu din cauza accizei”, a spus Mihai Tudose. Totodată, întrebat dacă sunt miniştri de care nu este mulţumit, premierul a răspuns: „Eu cred că tocmai am stabilit că evaluarea se face la partid, nu la televizor”. Agerpres