Microsoft a semnat un nou acord și obține o participație de 27% din OpenAI. Apple, a treia companie BigTech care depășește 4 trilioane de dolari la bursă
SURSA FOTO: Dreamstime - OpenAI
OpenAI a ajuns la un nou acord cu principalul său susținător, Microsoft, care va deține 27% din companie, o mutare ce încheie aproape un an de negocieri și marchează trecerea oficială a producătorului ChatGPT către statutul de companie cu scop comercial. Valoarea participației Microsoft este estimată la 135 de miliarde de dolari.
Microsoft obține 27% din OpenAI și drepturi extinse asupra tehnologiei până în 2032
Potrivit unui comunicat comun, Microsoft va deține o participație de 27% în OpenAI și va avea acces la tehnologiile dezvoltate de companie până în 2032, inclusiv la eventualele modele care vor atinge pragul de „inteligență generală artificială” (AGI) – o formă de AI considerată de mulți experți încă teoretică.
Surse citate de Bloomberg afirmă că Microsoft va continua să primească 20% din veniturile OpenAI, conform acordului de partajare a veniturilor deja existent. În același timp, OpenAI își rezervă posibilitatea de a plăti ulterior o sumă suplimentară pentru a-și reduce obligațiile către Microsoft, în funcție de performanțele financiare viitoare.
Compania americană a anunțat că restructurarea sa corporativă s-a încheiat, iar noul statut juridic îi va permite să opereze mai transparent și să atragă investiții externe. Până acum, OpenAI funcționa pe baza unui model hibrid, cu o fundație non-profit la vârf și o entitate comercială subsidiară.

Un acord care înlătură o mare incertitudine de pe Wall Street
Microsoft, care a investit în total 13,75 miliarde de dolari în OpenAI, era considerat cel mai dificil partener de convins în acest proces de restructurare. Finalizarea înțelegerii elimină o incertitudine majoră care plana asupra relației dintre cele două companii și asupra modului în care veniturile generate de ChatGPT vor fi distribuite.
În urma anunțului, acțiunile Microsoft au crescut marți cu 4,2%, atingând un nivel record de 553,72 dolari. Potrivit analiștilor citați de Bloomberg, acordul clarifică perspectivele de profit și oferă investitorilor siguranța că Microsoft va continua să beneficieze de progresul tehnologic al OpenAI pe termen lung.
Apple atinge pentru prima dată pragul de 4 trilioane de dolari în capitalizare bursieră
Pe de altă parte, Apple a depășit pentru prima dată valoarea de 4 trilioane de dolari la bursă, devenind a treia companie Big Tech care atinge acest nivel. Potrivit Reuters, creșterea s-a datorat cererii ridicate pentru noile modele de iPhone, care a temperat îngrijorările privind întârzierea companiei în adoptarea inteligenței artificiale.
Acțiunile Apple au crescut cu 0,2%, ajungând la 269,2 dolari – un nou record istoric. De la lansarea noilor modele iPhone, în 9 septembrie, valoarea companiei s-a apreciat cu aproape 13%. Directorul de investiții al Northlight Asset Management, Chris Zaccarelli, a explicat pentru Reuters că succesul iPhone-ului continuă să fie esențial pentru profitabilitatea Apple, deoarece „cu cât mai mulți oameni cumpără telefoane, cu atât mai mult sunt atrași în ecosistemul companiei”.
Pe fondul acestui avans, Apple se alătură Microsoft și Nvidia în clubul exclusivist al companiilor americane care au depășit pragul de 4 trilioane de dolari capitalizare, confirmând revenirea pieței tehnologice la un nivel record după un an marcat de volatilitate.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





