Messi e cel mai bine plătit fotbalist din lume: 20 milioane euro pe an

Messi e cel mai bine plătit fotbalist din lume: 20 milioane euro pe an
Publicat de Ciprian Mailat la 13 mai 2014, 11:42

FC Barcelona şi Lionel Messi au ajuns la un acord în privinţa prelungirii contractului atacantului argentinian, care va încasa un salariu de 20 milioane euro pe an, devenind astfel cel mai bine plătit fotbalist din lume.

Conform postului spaniol de radio Cadena Cope, Barca a acceptat să-i plătească vedetei sale 20 milioane euro net pe sezon, plus bonusuri de 3-4 milioane euro, jucătorul urmând să beneficieze în totalitate de drepturile sale de imagine.

În ceea ce priveşte clauza de reziliere a contractului lui Messi, aceasta va fi menţinută la 250 milioane euro până la expirarea acordului, în 2018 sau mai târziu, decarul Barcei dorind să beneficieze de un sezon suplimentar, până în 2019.

Clubul catalan doreşte, în schimb, ca Messi să renunţe la contractul de publicitate cu Turkish Airlines, un competitor direct al sponsorului Barcelonei, Qatar Airways.

După acordul lui Messi, FC Barcelona urmează să anunţe oficial noul contract în cursul acestei săptămâni, oferind astfel un important suport moral echipei catalane înaintea 'finalei' campionatului Spaniei, programată duminică pe Camp Nou, împotriva formaţiei Atletico Madrid.

Agerpres

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.