În cazul de față, euforia președintelui francez pare mai adecvată decât sobrietatea cancelarului german. Cei doi vor să amortizeze consecințele economice ale pandemiei coronavirusului printr-un fond de refacere de 500 de miliarde de euro disponibil întregii UE. Este un pas istoric pentru bloc și un semn robust de solidaritate din partea statelor mai puternice către cele mai slabe.
Comisia Europeană ar putea să-și asume un volum mare de datorie
Dacă lui Merkel și Macron le va ieși, Comisiei Europene i se va permite pentru prima oară să-și asume un volum însemnat de datorie. Banii vor putea fi apoi distribuiți sub formă de subvenții statelor membre care au fost lovite deosebit de greu de criza pandemiei. Și, conform actualei formule a conceptului, ele nici măcar nu vor trebui să înapoieze banii, scrie ziarul german Der Spiegel.
Până acum guvernul german fusese de neclintit în respingerea sa a unei „uniuni a transferului”. Însă acum Merkel face un pas exact în acea direcție. Sigur, nu toate cele 500 de miliarde vor fi asigurate de Germania. Ea va răspunde pentru maxim 25% din sumă – cota germană din bugetul UE. De aceea, tehnic vorbind, Merkel are dreptate când spune că Germania nu a consimțit la euro-obligațiuni și nici la datorie comună. Cu toate acestea, actuala propunere ar fi fost de neimaginat în epoca pre-pandemie
Putere nouă găsită
În martie și aprilie încă mai părea că pandemia ar putea trage clopotul de înmormântare pentru UE. Temătoare, statele membre s-au reorientat către interior și au început să acționeze doar în propriul lor interes, trimițând grăniceri la frontierele interne și refuzând să dea dovadă fie și de cea mai mică urmă de solidaritate. Inițial Germania nu voia nici măcar să exporte echipamente medicale. Iar apoi guvernul german a refuzat să consimtă la corona-obligațiuni pentru asigurarea ajutorului necesar statelor membre aflate în dificultate. Atitudinea prevalentă în bloc părea a fi „fiecare pentru el”.
Însă acum s-a revenit brusc la sentimente mai bune: iată că până la urmă Germaniei și Franței pare să le fi rămas suficientă putere și pentru Europa.
Drumul către compromis a fost mai lung pentru Merkel decât pentru Macron. De când a preluat funcția, președintele francez presează pentru a blinda zona euro împotriva crizelor. A avut o serie de inițiative, între care și apelul pentru un buget comun de ajutorare a țărilor care dau de dificultăți financiare fără a avea vreo vină. Pandemia și consecințele ei au echivalat cu o validare a acestei idei.
Mai mult decât atât, criza a intensificat și mai mult temerile țărilor de supremația economică a Germaniei. Berlinul își permite să susțină companii prin subvenții, dar altor membri le lipsesc fondurile. Un gest de solidaritate ar fi trebuit să aibă loc mai demult. Din fericire, Merkel a înțeles acest lucru. „Statul-națiune, de unul singur, nu are viitor”, a declarat ea, referindu-se la UE. „Germania nu va prospera pe termen lung decât dacă Europa va prospera.”
Politic, Merkel își permite să-i cedeze oareșice teren președintelui francez, întrucât ea este acum necontestată în ce privește politica externă și europeană. Spre deosebire de problemele cu moneda euro și Grecia, ea nu are acum nici un motiv să se teamă de o rebeliune în rândurile propriului partid. Recenta decizie a înaltei curți germane privind legalitatea îndoielnică a achizițiilor de obligațiuni de către Banca Centrală Europeană a contribuit și ea la concentrarea minților: zilele în care liderii europeni puteau conta pe bazooka BCE au trecut.
Târziu, dar nu prea târziu
Acum ține de liderii german și francez să profite de noul lor avânt și să găsească o cale de a înlătura prin negociere rezistența opusă de țări precum Austria și Olanda, amândouă preferând să treacă prin criză fără o datorie europeană. Ca soluție de compromis, ar putea fi adoptate reguli care să asigure că cele 500 de miliarde nu sunt folosite pentru susținerea statu-quo-ului static din sudul Europei, ci, din contră, sunt investite în proiecte orientate spre viitor. Pentru că, dacă UE tot va împovăra generațiile viitoare cu noi datorii, atunci acele investiții ar trebui cel puțin să servească interesele lor, de exemplu prin protejarea climei.
Dar numai atât nu va fi suficient. Pe scena mondială Europa e în pericol de a fi strivită între SUA și China. Mai e și problema migrației, rămasă nesoluționată de ani. La granița greco-turcă refugiații au fost dispersați cu focuri de armă. În Ungaria alții au fost ținuți multă vreme în tabere pe care Curtea Europeană de Justiție le-a comparat cu închisorile. Acest gen de lucruri subminează fundația Europei cel puțin la fel de mult ca o criză economică gravă. Fără un angajament puternic din partea lui Merkel și Macron, din nefericire, nimic nu se va schimba în bine.
Germania a trecut târziu la acțiune, dar nu prea târziu. Faptul că acest curaj nou descoperit va da sau nu roade va fi decisiv pentru viitorul Europei.
