Ca răspuns la ofensiva marilor producători germani, francezi, japonezi sau americani, Daimler va include în portofoliul Mercedes-Benz un subbrand dedicat vehiculelor electrice. Deși numele acestuia nu a fost făcut încă public, oficiali din cadrul grupului german care au dorit să rămână anonimi au declarat că noua marcă va include două SUV-uri, urmate de două modele sedan.

„Când Tesla a început să producă mașini electrice cu câțiva ani în urmă am decis, corect cred eu, că tehnologia pentru acestea nu este încă suficient dezvoltată. Acum însă credem că a venit vremea să câștigăm bani din mobilitatea electrică”, a declarat Wolfgang Bernhard, șeful diviziei de camioane a grupului Daimler. De altfel, cu doar câteva zile în urmă, divizia lui Bernhard a prezentat primul camion electric din lume cu o autonomie de 200 km.

Pe lângă noul brand al cărui nume are toate șansele să fie pe buzele tuturor participanților la expoziția auto de la Paris de la finalul lunii septembrie, oficialii Daimler au deja planuri mari în această direcție și cu marca Smart. Toate modelele acestui brand vor avea, în următorii ani, versiuni electrice.