Marius Budăi a vorbit, luni, despre creșterea pensiilor din România anul acesta. Cu toate că nu se știe exact data când acest lucru se va întâmpla, în prezent sunt discuții în coaliția de guvernare în acest sens, mai ales că guvernanții spun că este nevoie de modificarea cotei din PIB care poate fi destinată pensiilor.

„Am format un grup de lucru în cadrul coaliţiei şi atunci când vom avea decizii luate, vom comunica. Regulamentul de implementare al PNRR la nivel european prevede posibilitatea de discutare pe aspecte sau chiar integral a PNRR. Noi nu ne dorim să discutăm PNRR integral. V-am spus cu toţii extrem de determinaţi să implementăm PNRR. Când va lua decizia coaliţia politică şi grupul de lucru din cadrul coaliţiei pe aceste aspecte vă vom comunica”, a declarat Marius Budăi, întrebat dacă îşi menţine poziţia că PNRR ar putea fi renegociat până în 2023″, a transmis Marius Budăi luni.

Cresc sau nu pensiile în România?

Vorbind despre creșterea pensiilor, ministrul a anunțat că este o dorință la care lucrează toți cei din Guvern, însă discuțiile sunt în toi.

„Este o dorință la care lucrăm cu totții și vom comunica când vom avea decizia luată. Se scrie în PNRR pensii speciale, fără să se facă o trimitere la o pensie sau alta. Avem un jalon în PNRR și o asumare în Guvern să avem acordul cu Banca Mondială”, a mai transmis ministrul Muncii, Marius Budăi.

Tensiuni în Guvern privind funcția lui Marius Budăi

În urma ședinței din PNL, Florin Cîțu a vorbit despre demiterea social democratului Marius Budău din rolul de ministru al Muncii. Astfel, Florin Cîțu a punctat că liberalii vor spune totul în interiorul coaliției. Așadar, Florin Cîțu a fost întrebat după ședința din PNL dacă formațiunea sa va cere demisia lui Marius Budăi (PSD) în cadrul coaliției de guvernare.

„Tot ceea ce PNL vrea să spună, va spune în interiorul coaliției. Noi nu vrem să aruncăm teme în spațiul public, să le folosim, să manipulăm, etc. Nu, mergem în coaliție și spunem acolo. Sunt două elemente la Ministerul Muncii. Una e despre legislația pilonului 2 de pensii, care este foarte importantă, iar a doua e despre legea salarizării. Sunt 24 de jaloane care trebuie îndeplinite până la 31 martie, altfel pierdem banii“, a Florin Cîțu în ziua de luni, 7 februarie.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al PNL a vorbit la rândul lui despre divergențele dintre liberali și social democrați și demiterea de la Muncă și de la Energie.

„De data aceasta preferăm să vorbim în interiorul coaliției. Mâine (marți – n.red.) vom vorbi și de optimizarea relațiilor între cele două partide. Recunoaștem că sunt divergențe. Agenda noastră este reformatoare. (…) Am intrat in coliziune nu de puține ori”, a declarat Ionuț Stroe după ședința Biroului Executiv al PNL.

Legat de  demiterea ministrului Muncii, Marius Budăi, dar și a ministrului Energiei, Virgil Popescu, purtătorul de cuvânt al PNL a spus că decizia aparține premierului.

„PNL e mulțumit de Marius Budăi. Evaluarea o face premierul, este cel mai în măsură de a analiza activitatea ministrului Muncii. (…) Guvernul a respins o eventuală demitere la Muncă”, a mai spus Ionuț Stroe.