Marile corporatii europene sunt in impas

calcul matematic, ci un adevar tragic. In termeni de patru minute, lucrate in plus saptamanal, se negociaza intre sindicatele germane si managerii unor cunoscute companii globale. Daca mai adaugam teama colectiva de somaj si de mutare a productiei catre Est, rezultatul este din nou o imagine fidela a realitatii din zona euro.In acest context, o noua miscare ia amploare – schimbarea de management, care sa salveze compania de la dezastru. In locul vizionarilor aflati de decenii in fruntea gigantil

calcul matematic, ci un adevar tragic. In termeni de patru minute, lucrate in plus saptamanal, se negociaza intre sindicatele germane si managerii unor cunoscute companii globale. Daca mai adaugam teama colectiva de somaj si de mutare a productiei catre Est, rezultatul este din nou o imagine fidela a realitatii din zona euro.In acest context, o noua miscare ia amploare – schimbarea de management, care sa salveze compania de la dezastru. In locul vizionarilor aflati de decenii in fruntea gigantilor europeni, care au adus companiile nationale pe calea globalizarii, vin acum manageri mai tineri, cu experienta internationala si succese remarcabile, si care nu se tem sa bata cu pumnul in mesele consiliilor de conducere (asa-zisii rechini). Klaus Kleinfeld (47 de ani), noul presedinte al executivului de la Siemens, de pilda, isi propune sa aduca pe locul intai sau secund pe plan mondial, toate domeniile de activitate ale concernului. Atitudinea sa agresiva difera complet de cea a predecesorului, Heinrich von Pierer, care a primit conducerea Consiliului de Supraveghere.Sarcina lui Kleinfeld este extrem de dificila. Analistii germani, cei anglo-saxoni, chiar si expertii Uniunii Europene sunt de acord ca sistemul managerial in corporatiile germane, cu un Consiliu de Administratie(CA) si unul de Supraveghere(CS) care au in mare parte aceleasi atributii, este ineficient si le duce incet, dar sigur spre pierzanie. In conformitate cu legea, 50% din membrii CS sunt reprezentantii angajatilor, chiar in conditiile in care companiile sunt 100% private. Cealalta jumatate este formata din fosti manageri executivi, precum Pierer, si reprezentanti ai consortiilor financiare. Se ajunge astfel la o situatie in care fortele trag in directii diferite si rezultatul este stagnarea, un cuvant ce caracterizeaza prea bine si economia germana per ansamblu.Kleinfeld are marele atu al reputatiei. In SUA, el a adus in numai doi ani contul de profit al Siemens de la -500 milioane la +500 milioane de dolari. La Medical Solutions, in Germania, a reusit sa micsoreze de sase ori timpul necesar producerii unor echipamente de sute de mii de dolari. Opinia publica germana se rezuma, bineinteles, la a critica realizarile anterioare ale managerului, respectiv concedierea a 10.000 de angajati in SUA si cresterea timpului de lucru saptamanal la 40 de ore, fapt de neacceptat in Germania. Asadar, la Siemens cultura consensului dispare, noul manager fiind evident mai preocupat de concurenta directa cu General Electric si mai putin de opiniile salariatilor si implicit CS.La Carrefour, in schimb, puterea CA si CS, care se implica deopotriva in decizii, se consolideaza. Aici, schimbarea de management a survenit la fel ca la Siemens in 2005, dar pe cai mai putin amiabile. Tiparul Siemens se mentine insa. Mai varstnicul Daniel Bernard a fost inlocuit de catre spaniolul JosA