Marele actor ne-a părăsit. O țară întreagă e în lacrimi astăzi: „Un om cu suflet bun”
SURSA FOTO: Dreamstime
Este doliu în lumea serialelor TV de comedie după ce un cunoscut actor a trecut la cele sfinte. Acesta a decedat din cauza problemelor de sănătate, anunță familia sa.
A murit Waymond Lee
Waymond Lee, actorul cel mai cunoscut pentru rolul său în sitcom-ul Workaholics de la Comedy Central, a murit la vârsta de 72 de ani.
Știrea a fost raportată pentru prima dată de TMZ, care a atribuit confirmarea decesului surorii sale, Norine Lee, și soției sale, Diane Lee. Actorul a decedat pe 18 decembrie din cauza unor complicații cauzate de ALS, sau boala Lou Gehrig, o boală neurodegenerativă progresivă care afectează celulele nervoase din creier și măduva spinării.
Waymond Lee, născut pe 7 martie 1952, a apărut în mai mult de jumătate din cele 86 de episoade ale serialului. În rolurile principale erau Adam DeVine, Blake Anderson și Anders Holm, iar comedia, ce se desfășura în sudul Californiei, urmărea membrii unui grup de prieteni fără direcție, cu sindromul Peter Pan, care lucrează la o companie de telemarketing de la 9 la 5 și trăiesc împreună de la 5 la 9.
Serialul, nominalizat la premiile Emmy, a avut șapte sezoane, între 2011 și 2017. Lee l-a interpretat pe Waymond/Old Way Way în mai mult de 40 de episoade. Potrivit TMZ, Lee a fost diagnosticat pentru prima dată cu o afecțiune degenerativă a creierului în octombrie, iar teste suplimentare efectuate în această lună au confirmat că era vorba despre ALS.
Actorul s-a întors la spital după o săptămână acasă, având dificultăți de respirație și înghițire. A murit alături de soția sa, după ce a fost spitalizat mai puțin de o săptămână, conform sursei citate.
Soția și sora sa l-au descris ca fiind „un om cu suflet bun” și o „persoană sentimentală”, care iubea munca sa de actor – inclusiv munca suplimentară.

Producțiile în care a mai apărut Waymond Lee
Pe lângă Workaholics, Lee a apărut și în filmul Everything Everywhere All At Once, inclusiv în scaunul de lângă personajul Michelle Yeoh, ca producător de filme în linia temporală în care Evelyn devine o vedetă a filmului. Printre alte filme în care a jucat se numără Bullet Train, Iron Man 2 și My Name Is Khan.
Rolurile sale TV au fost numeroase, cu apariții necreditate și de fundal începând cu sfârșitul anilor 2000, potrivit IMDb. Printre performanțele sale se numără: Bones, Desperate Housewives, NCIS: Los Angeles, House, CSI: NY, Grey’s Anatomy, Dexter, Castle, How I Met Your Mother, Parks and Recreation, It’s Always Sunny in Philadelphia, Shameless, Veep, How to Get Away With Murder, Station 19 și Lucifer.
De asemenea, a apărut în videoclipuri muzicale pentru artiști precum Enrique Iglesias, Jennifer Lopez, Ne-Yo, Maroon 5, SZA, Ed Sheeran și Pharrell.
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





