Bucureștiul intră în febra electorală: Gigi Nețoiu își anunță candidatura la Primăria Capitalei și lansează atacuri dure la adresa lui Nicușor Dan

Capitala se pregătește de noi alegeri locale, după ce Nicușor Dan a renunțat la funcția de primar general pentru a deveni președintele României. În acest context, omul de afaceri Gigi Nețoiu, fost acţionar al echipelor Universitatea Craiova şi Dinamo, dar și fost deputat de Dolj, a confirmat că va candida ca independent la Primăria Bucureștiului.

El și-a motivat decizia prin nemulțumirea față de direcția în care merge politica românească, criticând atât partidele tradiționale, cât și modul în care a fost gestionată administrația locală.

Nețoiu a afirmat că, în opinia sa, partidele și-au ratat scopul pentru care au fost create, acela de a reprezenta interesele oamenilor. Mai mult, l-a criticat pe Nicușor Dan, care l-ar fi ales deja pe Cătălin Drulă să-i urmeze în fruntea Bucureștiului. „Din câte ştiu eu, în România nu suntem monarhie”, a punctat ironic afaceristul.

„Având în vedere evenimentele care s-au derulat din noiembrie anul trecut şi până acum, eu cred cu convingere că lucrurile merg într-o direcție greșită! La fel de bine, sunt convins că partidele şi-au ratat ţelul pentru care au fost create, acela de a reprezenta interesele oamenilor.

Am văzut cu toții zilele trecute, după ce l-au arestat pe Piedone şi i-au dat interdicţie, a doua zi, imediat, au apărut ştirile cum că domnul Nicuşor Dan l-a ales pe domnul Drulă următorul primar. Din câte ştiu eu, în România nu suntem monarhie, unde să ne alegem moştenitorii”, a declarat Gigi Nețoiu pentru Fanatik.

Gigi Netoiu
Gigi Nețoiu / SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea

Singura capitală europeană fără o centură rutieră funcțională

Gigi Nețoiu a acuzat actuala clasă politică de strategii făcute din frica opoziției și a ironizat discursurile prin care partidele de guvernare își justifică alegerea unui candidat comun.

În același timp, a subliniat problema traficului infernal din București, menționând că orașul este singura capitală europeană fără o centură funcțională, ceea ce îi afectează zilnic pe locuitori.

„Locuiesc în Bucureşti din 1980 şi suntem singura capitală europeană care nu avem încă o centură a Bucureştiului. Traficul este infernal, nu se poate să faci câţiva kilometri într-o oră şi ceva! Iar aceasta este una din problemele, dintre sute de probleme, cu care bucureșteanul de rând a fost amăgit de ani de zile.

Vreau să punctez foarte clar. Degeaba promiţi, teoretic, că faci ceva şi după ce eşti ales reprezinţi numai interesele partidelor care te-au susţinut. Am văzut la alegerile prezidenţiale, cei de la USR l-au susţinut pe Nicuşor Dan şi, acum, vor să fie recompensați cu tot felul de funcţii, de ministere.

Ar fi fost foarte bine dacă aveau experienţă, expertiză, şi făceau ceva și pentru oameni. A venit momentul să nu ne mai ferim de oameni! A venit momentul să încercăm să trecem şi la fapte. La teorie, toţi suntem foarte buni”, a mai declarat Nețoiu.

Bucureștiul a fost întrecut de multe orașe din România la calitatea vieții

În atacurile sale directe la adresa președintelui Nicușor Dan, Nețoiu a susținut că acesta ar fi abandonat bucureștenii, folosind mandatul de primar doar ca o rampă de lansare pentru președinția țării.

El a spus că bucureștenilor li s-au promis proiecte pentru îmbunătățirea vieții, însă acestea au fost lăsate în urmă imediat după câștigarea alegerilor.

Totodată, candidatul independent a declarat că Bucureștiul a ajuns, din punctul său de vedere, să fie depășit de alte orașe precum Cluj, Oradea, Craiova sau Brașov, unde calitatea vieții este superioară.

El a promis că, dacă va ajunge primar, se va pune în slujba oamenilor și va asigura transparență totală, inclusiv prin deschiderea ușilor Primăriei în fiecare weekend pentru cetățenii de rând.

„Cu regret vă zic, Bucureştiul a ajuns să fie al cincilea sau al şaselea din ţară. Oraşe precum Clujul, Oradea, Craiova, Braşov, au ajuns mult mai bine cotate, iar viaţa oamenilor este la un nivel calitativ net superior celei din Bucureşti.

Sper din tot sufletul, cu experienţa mea –  am făcut de curând 66 de ani –  să mă pun în slujba lor şi să încercăm împreună să facem ceva şi pentru oamenii din Bucureşti.

Cei care m-au cunoscut şi care au fost lângă mine ştiu că mereu am construit, am fost acţionar la fabrici cu mii de angajaţi, cunosc la fel de bine că atunci când am intrat într-un proiect am vrut să fiu mereu pe primul loc!”, a mai declarat Nețoiu.

Gigi Nețoiu a precizat că vrea să fie un altfel de candidat, care să răspundă deschis întrebărilor și să nu se eschiveze în fața presei. El a conchis că are încredere în experiența sa și că își dorește să construiască pentru bucureșteni, promițând că nu îi va dezamăgi.

„Mai este ceva ce mă deranjează foarte tare… toţi politicienii fug de presă! Când le sunt adresate întrebări, se eschivează. Înseamnă că au ceva de ascuns. Eu vreau să fiu un altfel de candidat, să răspund la orice întrebare…

Ca o premieră, vă anunț că dacă voi reuşi în acest proiect, sâmbăta şi duminica de la ora 12:00, uşile Primăriei vor fi deschise pentru oamenii de rând, pentru cei care au probleme, pentru bucureștenii care au fost uitaţi”, a promis el.