Indiferent de partid, politicienii români au un singur tip de reacţie faţă de economie, în momente crtitice, populistă.

Dacă retorica aceasta ar oferi doar false soluţii, aşa cum se întâmplă, ar fi benignă. Din păcate, populismul este întotdeauna nociv. De câteva zile, politicienii de la stânga la dreapta  se exprimă, iau poziţie, critică şi plâng cu lacrimi de crocodil pe umerii năpăstuiţilor, arătând, fără excepţie, că doar statul  trebuie să şi să…  constrângă băncile, să fixeze rata de schimb, să găsească vinovaţi, să dea ordonanţe de urgenţă! Să apere şi să protejeze victimele francului de bancheri, de criză, de ei înşişi.

Aceiaşi oameni nu scot niciun cuvânt când statul cheltuieşte aiurea banii de investiţii sau taie cofinanţarea fondurilor europene ca să mituiască primarii sau nu e în stare să facă proiecte de infrastructură şamd.  Nicio eroare care subminează dezvoltarea economiei nu a fost combătută cu atâta aplomb. Cel mult a produs reacţii palide şi formale.

Însă, când trebuie să dea glas propriilor păreri, nealterate de  „doctrina de partid” de care fac paradă prin campanii electorale, toţi politicienii români se deconspiră ca populişti de duzină, fără viziune, fără anvergură.

Intuiţia le spune, iar experienţa le-a probat, că retorica populistă este eficientă electoral şi uşor de încropit. Minciuna presărată cu adevăruri  arhicunoscute şi uşor de verificat – bancherii au profituri, dobânzile sunt mari etc – , gândirea magică – statul e atotputernic şi poate rezolva  orice numai să vrea – şi compasiunea prefăcută fac parte din arsenalul populist.

Victimele disperate, rareori, îşi dau seama că cei care li se adresează astfel le desconsideră şi  le tratează ca pe o masă de manevră utilă sau că această retorica aruncă în aer responsabilitatea individuală, propune distribuirea riscurilor, intervine nepermis în contracte comerciale private şi consideră că bugetul este un sac fără fund.

Discursul populist întreţine o atitudine infantilă a cetăţenilor care vor aştepta mereu ca altcineva să le rezolve problemele şi vor căuta vinovaţii în altă parte. Este incomparabil mai simplu pentru politicienii care şi-au făcut scop în viaţă din privilegiile funcţiilor să nu se confrunte cu cetăţeni conştienţi de rolul lor social şi economic, informaţi, atenţi şi activi pentru că, atunci, ei ar dispărea. Aşa că vântură idei care au repercusiuni mai grave şi mai perfide decât calculul cinic al bancherilor.

PS  Situaţia îmrpumutaţilor în franci elveţieni este  cu adevărat dramatică. Nici victimizarea, nici cinismul (aşa vă trebuie!) nu îi ajută. Evident că băncile şi reglementatorii pot avea partea lor de vină: lipsa de informare sau informarea într-un limbaj ermetic  i-au indus în eroare pe unii clienţi, poate chiar intenţionat. Acum, se poate doar constata un mic dezastru ale cărui cauze sunt cvasi imposibil de remediat. Ce mai e de făcut? În orice caz, nu să intervină statul în redistribuirea riscurilor şi protejarea unor categorii în defavoarea altora folosind bani publici – şi cei împrumutaţi în euro sau dolar se confruntă cu deprecierea leului. Un prim pas ar fi infomarea corectă şi educaţia financiară în general, mai ales, că, potrivit sondajelor, majoritatea clienţilor băncilor nu înţeleg noţiuni elementare.

Te-ar putea interesa și: