Marea doamnă pe care românii au pierdut-o. A fost cea mai influentă figură a țării. Rămâne veșnic în amintire

Eminescolog de excepție

Deși a fost cunoscută mai ales ca eminent eminescolog și profesor universitar, destinul său a fost marcat și de încercări dramatice, culminând cu o retragere spirituală la mănăstirea Văratec.

Născută într-o familie cultivată, Zoe Dumitrescu a urmat cursurile Școlii Centrale din București și a studiat muzica la Conservatorul „Pro-Arte”. A obținut distincții în domeniile juridic și filologic, iar cariera sa a fost una de excepție: a devenit membră a Academiei Române și a altor prestigioase instituții științifice europene. De asemenea, a condus Școala Românească de la Roma, consolidând legăturile culturale ale României cu Occidentul.

Zoe Dumitrescu Bușulenga și-a dedicat o mare parte din viață cercetării operei lui Mihai Eminescu, publicând între 1964 și 1989 patru volume fundamentale despre viața și creația poetului național. A fost considerată una dintre cele mai avizate voci în eminescologie, analizând cu minuțiozitate universul liric și filozofic al autorului „Luceafărului”.

Contextul marxist

Însă, în ciuda realizărilor academice, viața ei nu a fost lipsită de suferință. Într-o confesiune emoționantă, rememora cum familia ei a fost profund afectată de instaurarea regimului comunist. A povestit cum, în anul 1947, au fost deposedați de toate bunurile, tatăl său a fost ascuns din cauza trecutului politic, iar ea a fost nevoită să înfrunte un „infern cultural”.

A precizat că între 1947 și 1964 a încercat să eludeze propaganda oficială, organizând seminarii cu analiză de text în care includea, contrar regulilor vremii, chiar și Biblia.

Doamna Zoe și maica Benedicta

Cariera universitară a început în 1948 ca asistent la Catedra de Literatură Universală și Comparată a Universității București. În paralel, a fost numită redactor la Editura de Stat, iar anterior, între 1947-1948, a deținut funcția de președinte al Comitetului U.N.S.R. la Institutul Pedagogic „Maxim Gorki”.

După anul 2000, Zoe Dumitrescu Bușulenga a ales calea spirituală, retrăgându-se la mănăstirea Văratec. A mărturisit că prezența sa acolo a fost influențată de prietena sa Valerica Sadoveanu, care o invita în fiecare vară. Cu timpul, a spus că s-a apropiat tot mai mult de acel loc, de mănăstirile din zonă și de comunitatea monahală. În cele din urmă, a decis să se călugărească sub numele de maica Benedicta, trăind în tăcere și rugăciune până la moartea sa, în 5 mai 2006.

Într-una dintre reflecțiile sale, afirma că poezia a fost pentru ea o formă de rugăciune, o „baie de frumusețe” care îi permitea să intre în altă dimensiune. Pentru Zoe Dumitrescu Bușulenga, poezia și credința nu erau simple opțiuni, ci forme de viață interioară, profund legate de sufletul uman.