Ministerul britanic de interne vrea să finalizeze o serie de schimbări în obținerea permisului de ședere pentru investitori, cu scopul de a impulsiona un număr mai mare de străini care să vină să trăiască și să investească în Marea Britanie.
Începând cu luna aprilie, această categorie specială de străini trebuie să stea șase luni în țară, față de nouă luni cât sunt obligați în prezent pentru a obține permisul de ședere. De asemenea, se scurtează și termenul pentru obținerea rezidenței permanente. Astfel, cei care plasează 11,8 milioane de euro pot obține permisul de ședere permanentă după doi ani, cei care alocă investițiilor suma de cel puțin 5,9 milioane de euro în trei ani, iar cei a căror investiție este de cel puțin 1,18 milioane de euro în cinci ani.
Noile decizii ale guvernului britanic contrastează cu restricțiile impuse numărului de studenți străini cărora li se permite să lucreze în Marea Britanie. Guvernul lui David Cameron a redus, de asemenea, numărul specialiștilor aduși din străinătate pe care companiile britanice îi pot angaja.  

Te-ar putea interesa și: