Guvernul Ciolacu va duce la capăt reforma fiscală

Premierul Marcel Ciolacu a amintit că România are cea mai lungă graniță cu un stat aflat în război. Potrivit lui, creșterea economică pe care a înregistrat-o țara noastră se datorează investițiilor.

Așadar, atâta timp cât România va continua să investească, nu vom avea o problemă în ceea ce privește creșterea economică, a spus el.

„Trebuie să ne amintim mereu că avem cea mai lungă graniță cu un stat aflat în război. Emoția din energie a trecut, avem creștere economică, dar aceasta a fost generată în principal prin investiții. Cât România va susține investițiile, nu este o problemă în privința creșterii economice. Am avut o scădere a nivelului de trai, a prețurilor, inflația a crescut și au urcat prețurile, câteodată nejustificat.

Nu poate să se scumpească pâinea cât timp eu îți dau subvenție la energie, iar grâul s-a ieftinit. Este ilogic. A crescut consumul, este normal, au crescut pensiile cu 13%. De obicei, persoanele vârstnice întorc în consum 80% din măririle de venituri. Dar avem un echilibru, ținem de el”, a declarat premierul într-un interviu pentru DC News.

Marcel Ciolacu a afirmat, de asemenea, că rata inflației a scăzut, ajungând la 7%. Până la sfârșitul anului, spune el, va ajunge, cu siguranță, la 5%.

„Eu când am venit premier, era la două cifre, acum a ajuns la 7%. Va ajunge până la sfârșitul anului, categoric, sub 5%”, a declarat acesta.

Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu/SURSA FOTO: Capital.ro

Este, în continuare, nevoie de digitalizare

Șeful Guvernului a mai precizat că este, în continuare, nevoie de digitalizare, mai ales în sistemul de Sănătate. Acolo, cheltuielile sunt foarte mari, dar pacienții încă își cumpără singuri medicamentele.

„Avem cheltuieli pe sănătate de un miliard de euro pe lună, dar în continuare aud știri că nu se găsesc medicamente. Acum am sărit pe ministru, pe tot aparatul de la CNAS, nu avem digitalizarea CNAS. S-a reglat și cu salariile, aștept performanță! Am vorbit cu domnul Boloș, am făcut toate achizițiile și vor fi trecute într-un sistem digitalizat.

Vreau să văd și eu dacă o seringă pe care unii o cumpără cu un leu  este peste tot la fel, sau altcineva o cumpără cu 10 lei. Nu s-a făcut asta niciodată, tot vorbim pe bâjbâite. Digitalizare, așa faci, stopezi cheltuielile în sistemul bugetar”, a spus el.

România va contribui la reconstruirea Ucrainei

Tot miercuri, premierul Marcel Ciolacu a avut, la Palatul Victoria, o întrevedere cu Penny Pritzker, Reprezentantul special al SUA pentru revitalizarea economică a Ucrainei.

Dezbaterile s-au axat pe potențialul pe care îl poate avea România în procesul de refacere și reconstrucție a Ucrainei.

S-au analizat inițiativele internaționale în urma încheierii conflictului provocat de Rusia.

Marcel Ciolacu a subliniat că se află în etapa de identificare a celor mai eficiente modalități de sprijin și implementare a acestora într-o strategie integrată pentru reconstrucția Ucrainei, în care România intenționează să joace un rol semnificativ, conform unei declarații a Guvernului.

Premierul a indicat că, în lumina pregătirii și începerii procesului de reconstrucție a Ucrainei, România are în vedere ca principal punct de referință mecanismul UE destinat Ucrainei.

Valoarea acestui mecanism este evaluată la 50 de miliarde de euro.

Premierul a evidențiat că abordarea României accentuează importanța ca eforturile statelor implicate în reconstrucția Ucrainei să fie „complementare, nu competitive”.

El a subliniat că acest proces implică un efort pe termen lung și coordonarea întregii comunități internaționale. În acest context, rolul și implicarea SUA rămân fundamentale.

Integrarea europeană a Ucrainei ar trebui să servească drept ghid pentru întregul proces de reconstrucție a acestei țări. Mai multe puteți citi aici.