Marcel Boloș: Trebuie depusă rapid prima cerere de plată de 2,9 miliarde de euro din PNRR
Sursa: Facebook
Implementarea PNRR este la început, a declarat ministrul Marcel Boloș, care a punctat că România trebuie să depună cât mai repede prima cerere de plată din PNRR.
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat, vineri seară, că România se află la începutul drumului în privinţa implementării PNRR şi că suntem în etapa în care lansăm apeluri de proiecte. Boloş a adăugat că prima cerere de plată trebuie depusă cât mai curând.
Proiectele de infrastructură, partea cea mai complexă a PNRR
Marcel Boloş a declarat, vineri seară, la Digi24, că partea cea mai complexă a PNRR sunt proiectele de infrastructură.
”Suntem la începutul drumului, mai ales în ceea ce priveşte implementarea PNRR pentru că, deşi aşteptăm să depunem cererea de rambursare numărul unu a banilor de la Comisia Europeană, totuşi suntem în etapa în care operaţionalizăm structurile PNRR, suntem în etapa în care lansăm ghiduri ale solicitantului pentru trimestrul al II-lea fiind în discuţie un număr destul de mare de ghiduri ale solicitantului, apeluri de proiecte.
Mai pe înţelesul tuturor, pe care ar urma să le lansăm şi desigur partea cea mai complicată şi mai complexă a PNRR rămân proiectele de infrastructură pentru care trebuie să avem o pregătire serioasă pentru că riscul de blocare în implementare este unul imens şi ştim din experienţa pe care am avut-o de fiecare dată că aceste categorii de proiecte d infrastructură prezintă aceste riscuri, iar noi trebuie să le manageriem în mod corespunzător”, a declarat Boloş.
Prima cerere de plată trebuie depusă cât mai repede
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a afirmat că trebuie să depusă cât mai repede prima cerere de plată, în valoare de 2,9 miliarde de euro, din care peste 2 miliarde de euro sunt bani nerambursabili.
”Noi trebuie să depunem cât mai curând posibil cererea de plată. Trebuie să ne validăm cu Comisia Europeană acele restanţe pe care le avem de la sfârşitul anului trecut, dar aş putea să spun că este o sarcină pe care Guvernul României a îndeplinit-o, dar validarea finală vine din partea Comisiei Europene”, a precizat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





