Vești bune pentru părinții care nu sunt în concediu de creștere copil și își duc copiii la creșă sau îi lasă în grija unor bone care lucrează autorizat! Aceștia ar putea primi mai mulţi bani din luna octombrie, în cazul în care un proiect pus în dezbatere la Ministerul Muncii va fi aprobat.

Este vorba despre valoarea tichetului de creșă, care ar putea crește din octombrie de la 600 la 620 de lei. Proiectul de ordine a fost pus în dezbatere marţi la Ministerul Muncii.

Acești părinți ar putea primi mai mulți bani

Proiectul de ordin al ministrului Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a fost pus în dezbatere la Ministerul Muncii. Acesta prevede majorarea cu 20 de lei a valorii tichetului. Proiectul prevede stabilirea valorii sumei lunare indexate care se acordă sub formă de tichete de creșă pentru semestrul II al anului 2023.

„Pentru semestrul II al anului 2023, începând cu luna octombrie 2023, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creşă, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1045/2018, cu modificările ulterioare, este de 620 de lei”, arată proiectul.

Noua valoare se va aplica începând din octombrie 2023, până la final de an. Va fi valabilă și în primele două luni din 2024. Amintim că tichetele de creșă sunt doar una dintre formele prin care angajatorul își poate sprijini financiar angajații.

Tichetele se acordă lunar, în baza unei documentații stabilite prin lege și detaliate la nivel de angajator și sunt nesupuse contribuțiilor sociale obligatorii. Trebuie menționat că nivelul maxim al sumelor acordate sub forma tichetelor de creşă nu poate depăşi lunar suma prevăzută prin ordin de ministru, pentru fiecare copil aflat la creşă.

Pentru a se aplica, proiectul aflat în dezbatere la Ministerul Muncii trebuie semnat și publicat în Monitorul Oficial.

Tichetele pot fi utilizate numai pentru achitarea taxelor la creșa unde este înscris copilul

Tichetele de creșă fac parte din categoria biletelor de valoare alături de tichetele de masă, tichetele cadou, tichetele culturale și voucherele de vacanță. Acestea sunt reglementate de Legea 165/2018.

Acestea pot fi utilizate numai pentru achitarea taxelor la creșa unde este înscris copilul. Totodată, se acordă, la cerere, unuia dintre părinți sau tutorelui căruia i-a fost încredințat copilul spre creștere și educare, pe baza livretului de familie.

Aceste tichete se pot acorda doar angajaților care nu beneficiază de concediul și indemnizația de creștere a copilului.

Fiecare tichet de creșă este valabil doar dacă are înscrise pe suportul electronic sau stocate într-un alt mod următoarele mențiuni. Este vorba despre:

  • numele și adresa emitentului;
  • perioada de valabilitate a utilizării tichetului de creșă;
  • interdicția de a fi utilizat pentru achiziționarea de alte bunuri/servicii decât pentru achitarea taxelor la creșa unde este înscris copilul.
  • numele, prenumele și codul numeric personal ale salariatului care este în drept să utilizeze tichetul de creșă.