Un copil de şase ani i-a spus odată mamei lui că îl doare piciorul aşa de rău, încåt mama s-a oferit grijulie să cheme doctorul. La auzul veştii, copilul s-a scărpinat în ureche, a mărit pupilele, s-a uitat galeş şi a zis: uite ce-am descoperit, dacă mă scarpin aici, îmi trece!

Constat în ultima vreme faptul că unii oameni reuşesc să rămånă autentici în jobul pe care-l fac, iar alţii, nu. Primii au o strălucire „altfel“ în ochi şi le ies lucrurile mult mai bine şi mai uşor. Ceilalţi nu mai reuşesc să se regăsească pe ei în lista interminabilă de joburi pe care o ţin, o mototolesc şi o revizuiesc, fie în cap, fie pe birou. Ei pleacă acasă cu mai multe joburi decåt aveau dimineaţa. Cei mai cei aruncă un praf magic şi sar nişte paşi, schimbă ipoteza, zic abracadabra şi reuşesc să rezolve tot, ba chiar să aducă ceva în plus.

M-am întrebat o vreme care e secretul, cum să fim toţi aşa, chiar şi doar pentru creşterea productivităţii muncii, deşi nu neapărat pentru asta. Răspunsul pentru mine a venit într-o săptămånă cånd aveam trei joburi grele şi importante de rezolvat, o grămadă de alte mărunţişuri curente şi întålniri non-stop şi, în plus, deşi nu din cauza asta, n-am reuşit să dorm decåt două-trei ore pe noapte. A fost cea mai productivă săptămånă din şirul meu de săptămåni.

Cånd eşti în urmă cu somnul se întåmplă ceva bun cu creierul, elimini dialogurile interioare negative ca pe un balast, e un proces, cred, de supravieţuire, care te face să păstrezi doar lucrurile productive, lucrurile care te alimentează pozitiv şi te ajută să duci ziua la bun sfårşit. Nu mai reuşeşti să fii habotnic, mintea zburdă, oprindu-se doar la lucrurile importante şi rezolvarea problemelor devine mult mai creativă.

Acelaşi efect, cred, îl are un simţ acut al umorului. Efectul de schimbare a ipotezei sau de final neaşteptat. Soluţia inteligentă la o problemă e ca finalul unui banc bun. E neaşteptată, necesită mai puţină muncă şi e mult mai spectaculoasă. E ca diferenţa între un şir de cifre în Excel şi o singură cifră care spune ceva. Între o explicaţie de o pagină scrisă cu font de opt la o întrebare pe care n-ai înţeles-o venită de la un om pe care nu-l cunoşti şi întrebarea: ce vrei să ştii de fapt? Sau diferenţa între a da din cap absent şi a spune direct „eu chiar nu înţeleg ce spui tu acolo“. Între un discurs citit pe repede înainte, ca finalul reclamelor la medicamente, şi o pauză de cinci secunde acolo unde trebuie.

Umorul şi oboseala au cam acelaşi efect. Deci, cine n-are din născare simţul umorului să reducă numărul de ore de somn.

Oana Petroff este managing director al MindShare Media