Luptă acerbă pentru șefia AEP! Mandatul este de 8 ani și următoarele alegeri depind de acest om
Candidații pentru șefia AEP au fost validați în cursul zilei de marți. Astfel, atât PSD, cât și Opoziția au venit cu câte un susținător. Barbu a renunțat surprinzător la funcție, existând informații că ar candida pentru un post de europarlamentar. Mai mult de atât, la această funcție pare că ar fi râvnit și Marian Drăghici, fostul trezorier al PSD, însă acesta a renunțat în ultimul moment la candidatură.
Comisiile juridice reunite din Camera Deputaţilor şi Senat au validat, marţi, în unanimitate, dosarele celor doi candidaţi propuşi pentru şefia Autorităţii Electorale Permanente – Florin Mituleţu-Buică, propus de PSD, şi Marian Muhuleţ, susţinut de Opoziţie (PNL, USR şi PMP), potrivit Agerpres.
Marian Muhuleţ, vicepreşedinte al Autorităţii Electorale Permanente, este propunerea comună a PNL, USR şi PMP pentru funcţia de preşedinte al AEP, a anunţat marţi liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan, scrie Agerpres.
„Am fost mandatată de PNL să solicit susţinerea celorlalte partide de opoziţie pentru un candidat comun pentru preşedinţia AEP. Marian Muhuleţ este propunerea PNL şi a întrunit şi sprijinul celorlalte partide de opoziţie – USR şi PMP. Sperăm ca audierile să se desfăşoare corect şi decizia finală să se ia în plenul Camerei Deputaţilor şi Senatului”, a declarat pentru Agerpres Raluca Turcan.
Preşedintele AEP este numit prin hotărâre adoptată de plenul Parlamentului. Şeful AEP nu poate fi membru al unui partid politic, având 15 zile de la validarea mandatului pentru a renunţa la această calitate.
Mandatul este de opt ani şi poate fi reînnoit o singură dată.
Daniel Barbu, cel care a deţinut funcţia de şef la AEP din anul 2017, a demisionat din motive personale.
Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




