Tu cum fugi de represiunea financiară?

Generozitate. Care este hobby-ul pe care peste jumătate dintre miliardarii lumii îl au? Filantropia. Deși nu ne-am fi așteptat la un asemenea răspuns, studiile arată că 53% dintre aceștia susțin activități caritabile. Milionarii români din Top 300 Capital sunt și ei foarte darnici. În ce cred aceștia și unde aleg să doneze sume frumoase de bani sunt două întrebări la care dacă aflăm răspunsurile ne putem schimba percepția despre mulți dintre bogații României.

De câţiva ani ni se pregăteşte ceva. Laolaltă guverne, instituţii internaţionale, autorităţi de politică monetară şi bănci comerciale orchestrează – prin politica dobânzilor zero şi pe fondul unei inflaţii încă persistente – o buzunăreală organizată a acelora dintre noi care mai reuşim să punem deoparte ceva. Puţin câte puţin intră peste economiile noastre pe care le erodează în termeni reali. Nu iau mult, dar cum iau de la atâţia, nu este deloc exagerat să spunem că este vorba de jaf de proporţii. România, cu episoade periodice de dobânzi real-negative, este în acelaşi tablou. Coborârea dobânzilor sub 2% reprezintă doar o coardă întinsă de un sistem bancar ce calcă strâmb demult. Ajutor şi de la BNR, care se vrea o voce a raţiunii economice pe aceste meleaguri. Chiar aşa! Cum i se poate explica unui român care economiseşte din nimic faptul că trebuie să subvenţioneze prin dobânzi salarii la care abia se gândeşte pentru bancheri ce au acordat atâtea credite proaste în deceniul trecut?! De ce trebuie să trecem la represiune financiară împotriva celor cu capul pe umeri pentru a sprijini mascat un sistem bancar care nu a arătat că-şi merită cu nimic poziţia privilegiată în economia naţională? Dosarul bancherilor, reizbucnit săptămâna trecută, ne arată doar cât de nedreaptă este această politică a dobânzilor meschine, în contrast perfect cu ce ştim că este calitatea precară a activelor bancare româneşti. Este ceva la limita abuzului. Tu ce faci ca să scapi de această represiune nedreaptă?

Piaţa pare a ne scoate în faţă o oportunitate. Într-o eră a dobânzilor bătute în cap, măcar diversificarea valutară reprezintă o alegere mai lesnicioasă. Totdeauna va fi o dilemă să alegi între o monedă a unei ţări cu economie mai puţin matură, dar care poartă o dobândă mai mare şi o valută de rezervă. După doi-trei ani, când tragi linia, cum vei fi ieşit în câştig: din eventuala întărire a monedei stabile sau din banii adunaţi pe dobânzi prin plasamentul în moneda riscantă? Coborârea dobânzii la lei către niveluri scandaloase pentru cei care economisesc spulberă această dilemă. Este un anotimp bun pentru mijlocirea riscului valutar. Nu neapărat că vei ieşi în câştig, dar dacă ai venituri în lei, un hedge prin cumpărarea unei monede străine are mai mult sens acum decât ar fi avut cu o dobândă la 4-5%. Să ne uităm la curba de randament pe leu: 2% dobânzile pentru depozitele la o lună, 2,50% pentru cele la trei luni, 2,70% la jumătate de an şi 2,95% pentru cele de un an. Atât la euro, cât şi la dolar, curba aceasta este rău de tot teşită: între 1,25% şi 1,75% pe diversele scadenţe. Un cântar de investitor gândind ţărăneşte ne oferă o altă perspectivă asupra balanţei: ce mare diferenţă între 2,50% pe leu şi 1,50% pentru euro?!

La dolar dilema este mai mare, pentru că acesta se regăseşte într-o zonă de maxime. Dacă întoarce de aici? Pentru perechea valutară euro-leu, stabilizată sub maximele istorice, o intrare pentru mijlocirea riscului, însă, are sens. Dacă leul coboară din nou, în confirmarea trendului descendent multianual, economiile cresc, iar schimbul valutar efectuat acum se arată ca o tranzacţie reuşită. Dacă leul mai găseşte resurse să se întărească, atunci cu atât mai bine: veniturile noastre în lei se majorează în termeni reali. În acest arbitraj, dobânzile apăsate reprezintă un element aproape pe deplin neglijabil. Este un lucru normal? Cu siguranţă, nu! Dar nici dobânzile nu sunt normale!