Remus Vulpescu, şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, instituţia care se ocupă de privatizarea combinatului chimic Oltchim, este tranşant. Într-un interviu pentru Capital el pune, în premieră pentru un reprezentant al statului, vina pentru situaţia combinatului pe seama activităţii de director general a lui Constantin Roibu. Foarte pe scurt, pentru că cifrele sunt deja cunoscute, în acest moment combinatul Oltchim are capitaluri negative (suma datoriilor depăşeşte activele plus creanţele), nu poate funcţiona din cauza lipsei capitalului de lucru, salariile nu sunt plătite de două luni, de la data de 18 septembrie Electrica va trage heblul lăsând instalaţiile fără curent, iar de săptămâna trecută Oltchim nu are nici conducere executivă, Roibu depunându-şi, alături de alţi 16 directori, demisiile.
În total, datoriile Oltchim sunt de peste 700 milioane de euro, din care aproape 400 milioane euro reprezintă datoriile către AVAS şi Electrica, restul reprezentând credite bancare şi furnizori neplătiţi. De-a lungul celor 21 de ani de mandat ai lui Roibu, Oltchim a adunat pierderi totale de 1,5 miliarde de euro, combinatul reprezentând una dintre cele mai mari găuri ale economiei româneşti. Cu privatizarea la distanţă de câteva zile, cu absolut toată activitatea blocată şi cu un protest mocnind al angajaţilor, Constantin Roibu şi echipa sa şi-au dat în sfârşit demisiile, motivându-le prin aceea că n-au găsit înţelegere la reprezentanţii Ministerului Economiei şi OPSPI. „Atâta timp cât domnul Vulpescu, şeful Oficiului Privatizării, a spus în faţa sindicatului, mie personal, că ar fi un gest de onoare să-mi dau demisia şi în cinci zile va asigura capitalul de lucru şi salariile curente pentru angajaţi, am considerat că este o treabă de bun-simţ şi mi-am dat demisia“, a spus Roibu. „Motivaţiile lui Roibu sunt o nouă încercare a sa de a justifica prin alte persoane starea gravă în care se află combinatul. Oltchim se află în dificultate de cel puţin trei ani şi de atunci, susţinut de liderul de sindicat Diculoiu, Roibu s-a opus oricărei încercări de a scoate întreprinderea din această situaţie“, spune la rândul său Vulpescu. Iar Constantin Roibu are întotdeauna explicaţii, el declarând pentru Agerpres că datoriile uriaşe provin din investiţii, iar pierderile au fost cauzate de funcţionarea combinatului sub capacitate: „Apropo de datoriile pe care le înregistrează societatea, trebuie ştiut că în Oltchim s-au investit 500 de milioane de euro, datoria este de 580 de milioane de euro, din care 80 de milioane sau chiar mai mult reprezintă penalităţile, iar banii s-au investit în societate, în niciun caz nu s-au cheltuit aiurea. Am ajuns aici pentru că în anii 2009, 2010, 2011 am funcţionat sub capacitate, la 40%, iar în momentul de azi funcţionăm la 25%, deci este normal să înregistrezi pierderi“, a susţinut fostul director al combinatului“.
Începutul sfârşitului
Teoretic, declinul Oltchim a început în anul 2007, după preluarea de către OMV a rafinăriei Arpechim Piteşti, principalul furnizor de materie primă, etilena, pentru uzina de PVC din cadrul combinatului. Trebuie spus că producţia de PVC la Oltchim este o investiţie marca Roibu, realizată cu finanţări garantate de stat în anii ‘90. Înainte de orice consideraţie strict de business pe marginea activităţii Oltchim, trebuie spus că, deşi compania este listată public pe Bursa din Bucureşti, cu excepţia situaţiilor financiare seci, nu există niciun fel de detaliu cu privire la activitatea comercială a companiei.
Astfel, nu sunt cunoscuţi furnizorii şi distribuitorii combinatului şi, mai ales, nu sunt cunoscute preţurile la care se fac achiziţiile şi la care se distribuie produsele. Aspectul a fost sesizat şi de Remus Vulpescu, dar şi de acţionarii minoritari ai combinatului, compania germană PCC (14% din acţiuni), care i-a făcut şi o plângere penală directorului Roibu, reclamând exact această lipsă de transparenţă. Ce se vede din afară trădează însă un mecanism comercial opac, o mulţime de firme mai mult sau mai puţin obscure roind în jurul combinatului. În primul rând, vorbim despre companiile în care Oltchim are calitatea de acţionar, din care unele reprezintă servicii ale combinatului externalizate cu ani în urmă pentru eficientizarea activităţii. Cel puţin pentru acestea, externalizarea pare să fi fost eficientă.
Căpuşele de la Oltchim
Oltchim are acţiuni în șapte companii, în care este asociată cu acţionari persoane fizice sau companii: Protectchim (fosta divizie de construcţii, Oltchim 30%, Nicolae Enache 58,5%), Mentchim  (secţia mecanică, Oltchim 25%, 129 persoane fizice 75%), Designro (inginerie, 46 acţionari persoane fizice), Oltquino (Oltchim 46,6%, Inquino SA Spania 52,9%), Sistemplast (Oltchim 94,4%, 3 off-shore-uri restul acţiunilor), Oltgroup (Moonlock Ltd Cipru 100%) şi Euro Urethane (asociere cu acţionarul minoritar PCC). Foarte interesant, toate aceste companii al căror principal partener de afaceri este combinatul, au în conducere directori din Oltchim, adică unii dintre cei 17 demisionari de săptămâna trecută. Constantin Roibu este preşedinte al CA la Protectchim şi administrator la Designro şi Euro Ethane, directorul general adjunct financiar Alin Smeu este administrator la Mentchim, Oltquino, Sistemplas şi Oltgroup, directorul general adjunct producţie şi investiţii Radu Nicolae Olaru este membru CA la Mentchim, Designro şi Oltquino, iar contabilul-şef Nicolae Stănciugel este cenzor la Designro, Mentchim şi Oltquino. Cu excepţia asocierii cu PCC, restul companiilor au avut rezultate bune în ultimii ani, perioadă în care pierderile Oltchim au depăşit 200 mil. lei anual. De departe, campioni sunt cei de la firma de construcţii condusă tot de Roibu. Protectchim a avut în 2011 o cifră de afaceri de peste 65 mil. lei şi un profit de puţin peste 1 mil. lei. De remarcat că Roibu mai este asociat într-o firmă cu acţionarul principal de la Protectchim, Nicolae Enache şi anume compania Ciprom, unde Roibu are 40% din acţiuni, iar Enache, 26%. Ciprom are active de circa 2 mil. euro şi a avut în 2011 venituri de 1,247 mil. lei şi un profit de 6.569 lei. Întrebat direct într-o emisiune tv despre aceste firme, Roibu a răspuns că este perfect legal să reprezinte Oltchim în calitate de acţionar în aceste firme, însă nu s-au făcut niciodată precizări referitoare la cine sunt persoanele din spatele off-shore-urilor cu care este asociat combinatul.
De-a lungul timpului, au apărut în presă crâmpeie de informaţii cu privire la restul firmelor care lucrează cu Oltchim de ani zile. Pe partea de PVC, combinatul are câţiva distribuitori exclusivi pe piaţa internă, aceştia fiind acuzaţi, cu mai mulţi ani în urmă, că au distrus sectorul de producţie PVC privat prin preţurile de dumping practicate. În lipsa oricăror informaţii concrete, se poate specula cu uşurinţă că opacizarea activităţii comerciale (la fel ca în multe alte cazuri de companii de stat) are drept scop căpuşarea în voie a combinatului.
Sub semnul întrebării
Revenind la situaţia actuală, în ciuda optimismului afişat de reprezentanţii Guvernului, privatizarea Oltchim nu este facilă. Potrivit premierului Victor Ponta, ar exista doi investitori interesaţi de achiziţionarea Oltchim, unul dintre aceştia fiind probabil grupul german PCC, ce nu a ascuns niciodată intenţia de preluare a combinatului. Celălalt investitor este posibil să fie compania rusă TISE, un conglomerat industrial destul de puţin cunoscut, care a depus în primăvară o ofertă de preluare neangajantă. Termenul final până la care poate fi depusă oferta finală şi achitată garanţia de 34 mil. lei de participare la licitaţie este 17 septembrie, şi abia atunci se va putea spune cu certitudine dacă există sau nu interes pentru combinat. „Dacă privatizarea s-ar fi realizat în 2011, n-am fi avut niciun cost social. Această opoziţie disimulată a domnului Roibu, la tot ceea ce a însemnat măsură de redresare a combinatului, se explică prin aceea că redresarea presupunea ca el să nu mai conducă întreprinderea“, explică Vulpescu, pentru Capital, arătând că, de fapt, agăţatul de scaun al lui Roibu a însemnat costuri enorme pentru statul român şi deci pentru fiecare contribuabil în parte. 
Deocamdată, Oltchim are toate şansele să fie o bombă socială. Sute de angajaţi au protestat spontan săptămâna trecută şi s-au întâlnit cu reprezentanţii Guvernului, reclamând plata salariilor restante. Deşi Guvernul s-a angajat să menţină slujbele celor 3.400 de angajaţi, promisiunea va fi greu de respectat. Uzina PVC, unde lucrează mai bine de o treime din angajaţi, nu poate fi pornită fără ca, în acelaşi timp, să funcţioneze rafinăria Arpechim Piteşti, întregul proces tehnologic fiind gândit unitar. Or, pentru ca Arpechim să pornească ar fi nevoie de investiţii de aproape un miliard de euro, reprezentând preţul cerut de OMV, costurile de ecologizare şi capitalul de lucru, o sumă aproape imposibil de obţinut.
Totuşi, cu puţin timp înainte de închiderea ediţiei, ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Pop, anunţase că, în maximum o săptămână, vor fi găsite soluţii pentru ca oamenii să-şi primească salariile. Mai mult, Daniel Chiţoiu, ministrul economiei, urma să se întâlnească luni, 10 septembrie, cu reprezentanţii unor bănci private din România, în încercarea de a obţine fondurile necesare achitării salariilor şi reluării activităţii.

17.09 data limită până la care se pot înscrie ofertele pentru privatizarea combinatului Oltchim

1,5 mld. euro sunt pierderile totale produse de Oltchim economiei româneşti

Nu se poate ca o ţară întreagă să muncească pentru un singur om. Remus Vulpescu, şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI)

Domnule Chiţoiu, răspundeţi cu capul, viaţa şi cu tot de succesul operaţiunii de privatizare de la Oltchim. Victor Ponta, premierul României.