Au trecut șapte ani de la prăbușirea Lehman Brothers și în loc să folosim momentul drept un instrument menit să modereze excesul sau să-l folosim împotriva lipsei de structură și de focus pe productivitate, l-am transformat într-un catalizator pentru politicienii care „se fac că fac”.  Nu e totul pierdut, însă, dar trebuie ca și următorii șapte ani să fie la fel de elastici. Momentul Lehman a fost cu siguranță o ocazie de a încerca să administrăm excesul și lipsa de structură; l-am transformat însă într-un catalizator pentru politicienii care doar pretind că fac. Reacția la creșterea economică și deficit a fost de a mări cheltuielile fiscale și, când banii s-au terminat, am forțat băncile centrale să imprime mai mulți. Și au imprimat o groază. Răspunsul nu a fost de a schimba ordinea lumii economice actuale, ci de a o păstra – ignorând astfel nevoia crasă de reformă, responsabilitate și investiții în oameni și productivitate.

Consultanții de la McKinsey & Co au publicat un raport anul acesta care ne demonstrează cum, de la căderea Lehman, datoria globală a crescut cu un 57 trilioane dolari, adică 17% din PIB-ul global. Nu ne-am „revenit” deloc, tot ce-am făcut a fost să lovim viitoarea creștere împrumutându-ne din viitor, iar unul dintre rezultatele acestui împrumut este creșterea economică tot mai slabă, astfel încât să fim într-o „permanentă stagnare“. E important să ne dăm seama că cei șapte ani de la Lehman încoace au fost anii buni pentru investitori și non-soluții. Politicienii continuă să ne vândă iluzii că lucrurile se vor îmbunătăți în următoarele șase luni, dar în realitate nu avem reforme sau creștere. Rezultatele se văd cu ochiul limpede: șomaj crescut, creștere economică slabă, cea mai joasă productivitate din istorie. Națiune după națiune care intră în modul „criză“ și încearcă să supraviețuiască, în timp ce datoria a înlocuit productivitatea. Băncile, politicienii și băncile centrale au creat această „păcătoasă treime“ în care fiecare dintre instituții este co-dependentă pentru a-și menține puterea. Nimeni n-are curajul să înfrunte realitatea și să oprească acest carusel al investițiilor proaste și al concentrării atenției pe politici monetare. Ultimii șapte ani au fost irosiți pentru că economia și societatea au intrat în blocaj.

 Următorii ani vor fi mai elastici, dar în sens pozitiv. Costul capitalului va crește, înlocuind investițiile non-productive și probabil afectând piețele de acțiuni care au devenit locuri sigure de investit. Realitatea presupune provocarea de a redeveni productivi, de a accepta că eșecul face parte din succes. Sistemului actual îi expiră timpul, după cum ne arată și recenta creștere a volatilității. Va fi bine dacă ne vom concentra pe ce trebuie, începând cu prima problemă: prea multe datorii și pre puține investiții în oameni. Ne aflăm la sfârșitul ciclului de șapte ani, anii plini de dulciuri. A sosit vremea proteinelor.