Obligatoriu și interzis sunt cuvintele preferate ale politicienilor. Nostalgici după vremea în care le puteau folosi pentru a-și feri de pericole copiii mici sau, dimpotrivă, neavând odrasle proprii pe care să le educe prin interdicții și obligații, parlamentari, miniștri și decidenți de toate soiurile se visează “tătuci” al poporului lipsit de discernământ. Cu cât mai incompetent și corupt politicianul, cu atât mai îndreptățit se crede să intervină în viața privată, în afacerile și în preferințele individuale ale semenilor, pentru a le face bine, chiar și împotriva voinței lor. De cele mai multe ori, astfel de inițiative „părintești“ sunt stimulate de presiunea unor grupuri influente, direct interesate să-și protejeze propria prosperitate. În Parlament pare să izbucnească cel mai des epidemia inițiativelor de „interzicere“, dar nici Guvernul nu rămâne mult în urmă. Nu toate ajung să fie adoptate, însă, o dată respins un proiect aberant, apar alte două halucinante în loc. Inspirați de modelul luminos al colegilor din Franța, care mai au puțin și interzic orice activitate economică pentru a evita exploatarea angajaților și concurența sălbatică între firme,  politicienii români au pus gând rău supermarketurilor deschise în weekend, dar și celor de dimensiuni mari, pe care nu le mai pot tolera în interiorul orașelor. Obiceiul românilor de a-și face cumpărăturile duminica la hypermarket e dăunător, așa că mai bine îl interzicem. Ia să vedeți cum  se îmbunătățește calitatea timpului liber, cum se relansează și vânzările din piețele tradiționale (distruse, de altfel, tot de restricții legale), cum se reduce traficul rutier în zonele respective și se salvează, poate, chiar planeta! Din fericire, ideea a rămas deocamdată în stadiul de proiect, noroc pe care nu l-a avut o altă inițiativă de interzicere – cea care scoate în afara legii și face pasibil de amenzi uriașe orice transport de persoane, contra cost, cu mașina proprie, fără licență specială dată de autorități. Interesele companiilor de taxi, care reușesc, de altfel, să mențină limitat și numărul de licențe acordate anual, au ieșit din nou câștigătoare și în războiul cu „Ia-mă, nene!“

Politicienii se simt, evident, bine când interzic lucruri. Au făcut-o cu fumatul în spații deschise publicului, chiar dacă sunt în proprietate privată, iar afacerile celor care le dețin sunt afectate. Interdicția ar trebui să protejeze dreptul nefumătorilor de a bea în cârciumi fără a fi deranjați de țigara vecinului, drept evident mult mai important decât moftul dreptului de proprietate. Au interzis folosirea banilor cash în tranzacții încheiate de persoane fizice, gândind că bancarizarea cu forța aduce câștiguri mai mari pentru progres (și pentru bănci) decât se pierde prin încălcarea dreptului de a dispune de proprietate și de a folosi modalitatea preferată de plată. Interzic dreptul oamenilor de a munci legal pentru un salariu mai mic decât o sumă „minimă pe economie“, pe care o stabilesc ei discreționar. Când se plictisesc, îi cuprinde grija pentru tineri și mai fac un proiect pentru interzicerea  accesului adolescenților în cluburi, dacă nu sunt însoțiți de părinți, sau pentru scoaterea „păcănelelor“ din alte spații decât cazinourile. Entuziasmul introducerii de noi interdicții nu este eclipsat decât de bucuria inventării unor noi obligații pentru cetățeni, culminând cu proiectul drag inimii oricărui politician care își simte amenințată legitimitatea de dezinteresul și dezamăgirea alegătorilor: votul obligatoriu.

 

Te-ar putea interesa și: