Adevărul Holding, în offside
Una dintre ştirile care au străbătut ca un fulger blogurile de specialitate anunţă că azi, soții Adriana şi Adrian Halpert, aflați în top managementul companiei Adevărul Holding au pus demisiile pe masa directorului general Peter Imre. Adriana Halpert, redactor șef al Forbes și șeful direcției de business din cadrul grupului, și-a anunțat prima demisia, nespecificând motivul, ci doar decizia irevocabilă.
La câteva ore după gestul consoartei, Adrian Halpert a urmat exemplul, însă și-a motivat gestul printr-o scrisoare către colegi, menționându-le că ”nu mai pot rămâne într-un loc în al cărui viitor nu mai cred”. Adrian Halpert era director editorial pe tot grupul Adevărul Holding. Soții Halpert s-au alăturat echipei Adevărul în 2006, înainte de achiziționarea ziarului de către Dinu Patriciu, făcând parte din echipa care a părăsit Ringier odată cu Răzvan Cornățeanu.
Plecarea, în aprilie, a fostului manager anticipa oarecum demisiile celor doi, și nu numai.
Noiembrie se anunţă o luna foarte agitată la Adevărul Holding, mai ales că mai mulţi jurnalişti şi manageri se consideră solidari cu soţii Halpert. În plus, corabia Adevărul a mai fost părăsită zilele trecute directorului editorial al revistelor, Carmen Eberhat, care a ”refuzat să fie evaluată de un șef cu experiență zero ca manager”, după cum a declarat pentru paginademedia.ro. Un alt demisionar este Daniel Nazare, directorul editorial web.
România Liberă și Realitatea, în trend cu demisiile
Șefa secției politică de la România Liberă, Elena Vijulie, și-a depus demisia săptămâna trecută, după ce secția ei a fost desființată.
Răsunătoare este şi renunţarea la post a lui Dragoș Stanca, managerul diviziei F5 de la Realitatea Cațavencu. Fostul jurnalist s-a retras şi din poziția de membru în Consiliul de Administrație al Realitatea Media, preferând să rămână doar consultant pentru zona web. Știrea anunțată de paginademedia.ro vine la mai puțin de trei luni după ce Dragoș Stanca a infirmat ironic zvonurile privind plecarea sa de la Realitatea. În ultimele luni, de la Realitatea au plecat mai mulți jurnaliști și prezentatori tv, motivul principal fiind generat de problemele pe care patronul Sorin Ovidiu Vîntu le are cu justiţia.