Lucrările de reparație la rafinăria Petromidia Năvodari, aproape de finalizare
Rompetrol Rafinare vine cu precizări de ultimă oră. La câteva luni distanță de incidentul de la rafinăria Petromidia Năvodari, compania anunță că lucrările de reparație se apropie de finalizare, activitatea urmând să fie desfășurată în condiții de maximă siguranță.
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International, a finalizat mare parte din lucrările de revizie a unităților de producție de pe platforma Petromidia și efectuează ultimele verificări tehnice în vederea repornirii activității de producție în condiții de maximă siguranță. Instalațiile tehnologice vor fi repornite etapizat și se preconizează că vor atinge, până la finele lunii octombrie, randamentele optime de funcționare.
Pe fondul incidentului survenit pe data de 2 iulie 2021 în instalația de Hidrofinare Petrol Motorină (HPM), activitățile de producție au fost sistate și a fost dispusă o serie de lucrări pentru refacerea instalațiilor afectate.
„Echipele de specialiști din cadrul companiei, împreună cu cei din Rominserv și susținuți de companii cu expertiză, au reușit, în perioada iulie – septembrie, să verifice, să repare și să testeze activele de producție, toate fiind în linie cu obiectivul de a ne îmbunătăți constant performanțele tehnice și de siguranță în exploatare.
Le mulțumim colegilor și partenerilor pentru efectuarea corespunzătoare a acestor operațiuni. Împreună, avem o mare responsabilitate în protejarea angajaților, a comunității și a mediului înconjurător, dar și în aprovizionarea cu produse petroliere a României și a țărilor din regiunea Mării Negre”, a declarat Felix Crudu Tesloveanu, directorul general al Rompetrol Rafinare.
20 de companii au fost implicate
Graficul de lucrări a presupus un volum mare de acțiuni, cu număr semnificativ de conducte verificate, remediate sau înlocuite, iar toate celelalte echipamente au fost verificate și remediate, unde a fost necesar. Totodată, cablurile de instrumentație și cele electrice au fost înlocuite, în fiecare instalație au fost verificate toate elementele și echipamentele care țin de siguranța în operare, iar personalul operator al rafinăriei a fost reinstruit și recertificat.
Pe parcursul lucrărilor, au fost implicate peste 20 de companii, iar numărul total de oameni care au lucrat pentru repunerea în funcțiune a instalațiilor a fost de aproximativ 1.000 (angajații Rompetrol Rafinare, Rominserv și specialiști din companiile contractate).
În ceea ce privește instalația de Hidrofinare Petrol Motorină, aceasta a fost izolată tehnologic, finalizarea reconstrucției și repornirea urmând să aibă loc în cursul anului 2022.
Pentru toate lucrările efectuate în această perioadă de nefuncționare a rafinăriei, ulterior incidentului, Rompetrol Rafinare a fost în contact cu autoritățile competente, în vederea repornirii în siguranță și în conformitate cu cerințele legale.
Rompetrol Rafinare este cel mai mare activ al Grupului KMG International în România. Compania operează cele două rafinării ale Grupului – Petromidia Năvodari și Vega Ploiești (unic producător de bitum și hexan din România) și singura divizie de petrochimie din țară.
Principalii acționari ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% – direct și indirect) și Statul Român prin Ministerul Energiei (44,7%).
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





