Lovitură pentru eMAG de Black Friday! Au fost proteste chiar în faţa sediului

Lovitură pentru eMAG de Black Friday! Au fost proteste chiar în faţa sediului
Publicat de Iulian Luca la 15 noiembrie 2019, 21:30

Proteste împotriva eMAG chiar în ziua de Black Friday, sărbătoarea reducerilor care se bucură de atenţia a sute de mii de români. Retailerul online s-a confruntat cu o situaţie mai puţin obişnuită: proteste împotriva sa chiar la sediul din Crângaşi.

Reclama la eMAG în care apărea controversatul filosof Mihai Şora, vorbind despre libertate la 30 de ani după căderea regimului Ceauşescu, a înfuriat multe persoane la vremea respectivă şi se pare că acel moment nu a fost uitat.

Un grup de tineri intitulat NOI a mers, vineri, în faţa sediului eMAG din cartierul bucureştean Crângaşi, chiar în seara de Black Friday, pentru o protesta faţă de companie. Ei au afişat un banner pe care scria “Red October 1917 – Black Friday 2019, Comunism vopsit în capitalism, Șora vorbește de libertate, Ma(r)ximă perversitate!”, relatează activenews.ro.

Reclama realizată de agenţia Papaya Advertising pentru eMAG a stârnit mari controverse în opinia publică din cauza trecutului comunist al protagonistului ei, Mihai Șora. Clipul avea imagini în alb-negru în care filosoful ajuns la 102 de ani rememora epoca de tristă amintire, spunând că avea 30 de ani ”când ne-au condamnat pe toți la frică”, iar pe „copiii noștri la foame și la frig”. Însă aceştia, de 30 de ani, se bucură acum de libertate.

 

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.