Pensiile ar trebui crescute cu aproape 30%! Aceasta este opinia exprimată de celebrul economist Mircea Coșea.

De ce majorarea cu 30% a pensiilor nu este deocamdată posibilă în România?

El a explicat, însă, că acest lucru nu este posibil, din cauza bugetului care nu permite o majorare substanțială a veniturilor pensionarilor.

Mircea Coșea a declarat că pensiile ar trebui crescute cu aproape 30%, cât e inflația la produsele de consum curent, dar acest lucru nu e posibil pentru că nu permite bugetul. El a susținut, luni, la B1 TV, că pensiile ar trebui crescute cu aproape 30%, cât e inflația la produsele de consum curent și cât reprezintă scăderea puterii de cumpărare. Acest lucru nu va fi însă posibil pentru că sunt puțini bani la buget, iar aceștia vor deveni și mai puțini, căci se închid multe firme plătitoare de taxe și impozite.

Mircea Coșea a susținut că majorarea pensiilor cu același procent pentru toată lumea va conserva inechitățile din sistem, căci pensiile mari vor crește mai mult decât pensiile mici.

„În acest moment, însă, în ciuda declarațiilor publice făcute de guvernanți, nu știm cu cât anume vor crește pensiile”, a mai precizat Coșea.

Adevărata inflație, cea a produselor care sunt de consum curent, e mult mai mare de 15%

Mircea Coșea susține că ar trebui să existe o creștere a pensiilor cu 25% până la 30%, pentru a compensa cu adevărat efectele inflației în țara noastră.

„O majorare a pensiilor ar trebui să fie făcută cu inflația. Inflația oficială e de 15,3 – 15,8%. Deci dacă plecăm de la inflația oficială, a INS, ar trebui să fie o creștere de 15,3 – 15,8%.

Dar nu mai putem să lucrăm cu asemenea metode pentru că adevărata inflație, cea a produselor care sunt de consum curent, e mult mai mare, ajunge la aproape 30% după anumite calcule. Oricum, ea depășește 25%. Deci ar trebui să fie o creștere a pensiilor cu 25% până la 30%, ceea ce nu e posibil.

Uitați-vă la situația țării: 9.600 de firme, de companii își încetează activitatea. Ele sunt plătitoare de impozite și taxe. Asta înseamnă că bugetul țării va suferi foarte mult. De unde bani? Tot de la împrumuturi?”, a spus economistul.

În opinia sa, ar trebui să fie făcută o creștere pe scăderea puterii de cumpărare.

„Puterea de cumpărare a scăzut cu 30%, pe datele lunii august. Poate acum e chiar mai mult. Asta înseamnă că ar trebui să fie o astfel de creștere. Nu e posibil.

Și atunci această creștere de 10% pe care o tot pretinde Guvernul de 2 – 3 ori pe zi, când ministrul apare la diferite posturi TV, e un fel de plată socială, un fel ajutor, să zicem, pe care Guvernul îl dă pensionarilor, dar nu are legătură cu creșterea pensiilor”, a declarat Mircea Coșea.

Majorarea pensiilor pentru toată lumea cu același procent, conservarea inechităților din sistem

El a avertizat că majorarea pensiilor pentru toată lumea cu același procent va însemna, practic, conservarea inechităților din sistem, pe care Ministerul Muncii tot promite de ani de zile că le va elimina.

„Ceea ce mă deranjează e că această creștere de 10% îi diferențiază foarte mult pe pensionari. Sunt pensionari cu pensii medii de 2.000, alții cu 7.000 de lei, diferența e foarte mare, deci se păstrează acest element pe care Ministerul Muncii îl tot perorează de ani de zile, anume eliminarea inechităților.

Acum noi nu știm ce se va întâmpla. Nici după ședința de azi (din coaliție) nu s-a spus cifra. Eu iau în calcul ce a spus ministrul de Finanțe (Adrian Câciu), care cred că rămâne un om serios. El a spus că vom crește pensiile, dar nu știm cu cât”, a mai punctat Mircea Coșea.