Lovitură decisivă pentru Darius Vâlcov: ”Intră sub incidența legii”

Lovitură decisivă pentru Darius Vâlcov: ”Intră sub incidența legii”
Publicat de Valentin Vioreanu la 3 septembrie 2018, 16:34

„Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” a luat la cunoștință, cu maximă îngrijorare, despre gestul pe care unul dintre consilierii premierului, Darius Vâlcov, l-a făcut pe pagina sa de Facebook prin care îl înfățișează pe președintele Klaus Iohannis în chip de Adolf Hitler folosind în postare și alte elemente specifice nazismului.

Astfel de postări, făcute de către un demnitar al statului pot atrage după sine și încuraja totodată derapaje grave.

Reamintim că promovarea, în spațiul public, a unor simboluri fasciste, legioare sau naziste intră sub incidența Legii nr. 217/2015, pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2002, privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii”, a transmis Institutul „Elie Wiesel”. 

Gestul lui Darius Vâlcov vine la doar o zi după ce a publicat un raport medical al unui protestatar, în condițiile în care divulgarea informațiilor despre istoricul medical al unui pacient, fără acordul acestuia, este un lucru interzis prin lege. 

Darius Vâlcov, consilierul premierului Dăncilă și fost primar al orașului Slatina condamnat în primă instanță la 8 ani de închisoare cu executare, a postat pe pagina sa de Facebook în care compară mișcarea Rezist cu nazismul și pe președintele României Klaus Iohannis cu dictatorul Adolf Hitler. 

Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, Aurel Vainer, s-a declarat luni ”stupefiat” de comparaţia pe care consilierul guvernamental Darius Vâlcov ar fi făcut-o pe pagina sa de Facebook între şeful statului, Klaus Iohannis, şi Adolf Hitler.

„Am citit cu stupefacţie şi consternare pe internet un recent comentariu ilustrat grafic al domnului Darius Vâlcov, consilier al prim-ministrului României. În nume propriu şi al evreilor din România, afirmăm că nu putem concepe ca preşedintelui ales al ţării noastre de o mare majoritate a populaţiei cu drept de vot din ţară şi străinătate, Excelenţei Sale domnului Klaus Werner Iohannis, să i se atribuie chipul lui Adolf Hitler, ucigaşul a milioane de evrei în Holocaust. Domnul Klaus Iohannis a fost ales perfect democratic, în mod liber, sistem legitim reinstaurat în România după 1989”, a spus Aurel Vainer, într-o postare pe pagina oficială a FCER.

 

Potrivit acestuia, prin faptele şi poziţia pe care le-a avut atât înainte, cât şi după ce a devenit preşedinte, Klaus Iohannis a dovedit înalte calităţi morale şi politice, acţionând cu perseverenţă pentru ca România să fie cu adevărat membru deplin al UE şi NATO.

„În dese ocazii, am constatat preocuparea reală a domnului Iohannis pentru combaterea antisemitismului şi a xenofobiei, acesta exprimând în mod ferm atitudinea de apărător al memoriei victimelor Holocaustului. Având în vedere considerentele de mai sus şi pentru alte fapte de o ţinută civică ireproşabilă manifestate, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România a acordat domnului Iohannis, căutător de înţelegere şi prietenie între componentele poporului român, Medalia de Onoare ‘Prieten al Comunităţilor Evreieşti din România’. Exprimăm un protest sever faţă de cele înscrise atât de grav şi de neadevărat de către domnul Darius Vâlcov pe pagina domniei sale de Facebook. Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România a avut şi are relaţii de lucru excepţionale cu Forumul Democrat al Germanilor din România, care pot fi un exemplu de bună pace şi înţelegere şi în grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, unde, împreună cu domnul deputat Ovidiu Ganţ, am construit un parteneriat solid, bazat pe respect reciproc şi amiciţie. Nu putem accepta nicicum actul nepermis de comparare între domnul preşedinte Klaus Werner Iohannis şi unul dintre cei mai mari criminali din istoria omenirii. Subliniem că, în ceea ce ne priveşte, domnul Iohannis este exact opusul unui om cu convingeri naziste, antisemite sau xenofobe”, a subliniat Aurel Vainer.

Potrivit presei centrale, Darius Vâlcov ar fi postat pe Facebook o serie de imagini în care FDGR este acuzat că este continuatorul mişcării naziste Grupul Etnic German, iar preşedintele Iohannis apare cu o mustaţă şi o tunsoare asemănătoare celor avute de Adolf Hitler.

Informații articol
Etichete:
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.