Klaus Iohannis a promulgat legea astăzi, 13 mai

Președintele Klaus Iohannis a promulgat luni legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului referitoare la unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea parțială a prețului la energie, suportat din fonduri externe nerambursabile.

Conform OUG-ului, categoriile de persoane și familii cu un venit pe membru de familie sub 2.000 de lei, împreună cu condițiile de vârstă corelate cu capacitatea de muncă, sunt considerate vulnerabile și sunt eligibile pentru a primi sprijin din fonduri publice pentru a compensa prețurile la energie.

Executivul a explicat că este necesar să se acorde un sprijin temporar pentru aproximativ 2,8 milioane de gospodării vulnerabile pentru a compensa prețul la energie, indiferent de tipul acesteia.

Bugetul pentru compensarea prețurilor la energie pentru persoanele vulnerabile este de 4.000.000 mii de lei și va fi finanțat din fonduri externe nerambursabile prin bugetul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), conform regulilor de eligibilitate stabilite în cadrul Programului operațional „Capital uman”, Programului operațional regional, Programului operațional „Capacitate administrativă”, Programului operațional „Competitivitate”, precum și prin Programul operațional „Infrastructură mare” pentru perioada de programare 2014-2020, în limita economiilor identificate la nivelul acestora și a sumelor considerate în risc de dezangajare în cadrul perioadei de programare 2014-2020.

cogenerarea energiei, UE
SURSA FOTO: Dreamstime

Legea pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale a fost promulgată

La sfârșitul săptămânii trecute, președintele Iohannis a mai promulgat o lege. Este vorba despre actul normativ care dezincriminează faptele de evaziune fiscală cu un prejudiciu sub un milion de euro, cu condiția ca acesta să fie plătit integral, după o majorare cu 15%.

Astfel, dacă vor să scape de închisoare, evazioniştii vor fi obligaţi să returneze integral prejudiciul majorat cu 15% din valoarea acestuia, plus dobânzi şi penalităţi.

Pe 19 decembrie 2023, Camera Deputaților a adoptat proiectul inițiat de liderii PSD și PNL, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale.

Acest act normativ modifică Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Pe 20 decembrie 2023, prim-ministrul Marcel Ciolacu a subliniat că proiectul legislativ adoptat de Camera Deputaților nu include nicio dezincriminare a faptelor și că „nu scapă nimeni de închisoare”.