Legea care intră în vigoare în România. Devine obligatoriu în toată țara. Klaus Iohannis a semnat astăzi, 19 Aprilie
SURSA FOTO: Administrația Prezidențială
În cursul zilei de vineri, 19 aprilie, președintele Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete, printre care și unul pentru o lege importantă pentru România. Dacă nu sunt respectate prevederile legii, atunci se poate aplica o amendă de până la 10.000 de lei.
Klaus Iohannis a semnat o lege importantă pentru România
Președintele Klaus Iohannis a impus operatorilor care administrează autovehiculele scoase din uz obligația de a împrejmui și semnaliza corespunzător locațiile unde sunt așa numitele cimitire de mașini.
Conform noii legi, sancțiunile pentru cei care încalcă aceste prevederi vor varia:
- între 20.000 și 40.000 de lei pentru companii
- între 5.000 și 10.000 de lei pentru persoanele fizice
”Operatorii economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare, tratare, colectare și tratare, sau operatorii economici autorizați să desfășoare activități de dezmembrare, după caz, a vehiculelor scoase din uz, sunt obligaţi să semnalizeze activitatea pe care o desfăşoară, prin indicarea pe panouri montate în zone cu vizibilitate bună, a elementelor de identificare corespunzătoare activităţii.
De asemenea, operatorii sunt obligaţi la montarea unor panouri care au ca scop împrejmuirea locaţiei pentru protejarea din punct de vedere estetic a zonei, a prevenirii propagării zgomotelor, precum și a prevenirii accesului persoanelor neautorizate”, scrie în lege.

Ce decrete a mai semnat președintele Iohannis?
Administrația Prezidențială informează că șeful statului a semnat, în cursul zilei de vineri, 19 aprilie, mai multe decrete, precum:
- Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 212/2015 privind modalitatea de gestionare a vehiculelor şi a vehiculelor scoase din uz (PL-x 63/01.02.2021)
- Decret privind promulgarea Legii pentru aderarea Inspecției Judiciare la Rețeaua Europeană a Serviciilor de Inspecție Judiciară (R.E.S.I.J.) și pentru aprobarea plății cotizației anuale la acesta, precum și pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plății cotizațiilor la organizațiile internaționale interguvernamentale la care România este parte (PL-x 750/11.12.2023)
- Decret privind promulgarea Legii pentru acceptarea amendamentelor la Acordul de înființare a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la Paris la 29 mai 1990, adoptate prin Rezoluțiile nr. 259 și 260 din 18 mai 2023 ale Consiliului Guvernatorilor Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (PL-x 748/05.12.2023)
De asemenea, pe lista decretelor au existat și două pentru eliberarea din funcție a doi procurori. Este vorba despre:
- Decret privind eliberarea din funcția de procuror a domnului Vasilescu Mihai-Laurențiu la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, eliberare din funcție ca urmare a aplicării sancțiunii disciplinare constând în „excluderea din magistratură”;
- Decret privind eliberarea din funcția de procuror a doamnei Popa Florina-Silvia în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – pensionare.
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





