Într-un interviu pentru pentru G4Media.ro , Cîţu spune că fostul ministru de finanţe, Eugen Teodorovici, a prezentat în guvernul Dăncilă, la partea de acte confidențiale, un document care ”arăta clar că o creștere a pensiilor așa cum permite legea înseamnă depășirea deficitului bugetar de 3% din PIB”.

„Procedura se declanşează imediat când am anunţat depăşirea deficitului. Mă aştept cât mai curând, cred că cel mai rapid termen e martie, martie – aprilie. Până la urmă acesta e adevărul: asta ne-a lăsat PSD, o economie cu deficit de peste 4%, au ascuns, nu au plătit facturi, au fost avertizaţi, nu i-a interesat, şi acum noi toţi ceilalţi trebuie să corectăm”, a declarat Florin Cîţu.

În ceea ce priveşte posibilele soluţii, ministrul a explicat că a avut avut discuţii cu Comisia încă din primele zile din mandat şi de aceea „a cerut insistent măsuri pentru partea de cheltuieli, precum îngheţarea salariilor demnitarilor”.

„E ceva ce nu ar fi făcut nimeni şi e un semnal bun pentru Comisie. Şi nu e aşa mică, un miliard de lei. Alte măsuri – îngheţarea indemnizaţiilor de hrană, păstrarea valorii voucherelor de vacanţă ca în 2019, mai sunt câteva. Deci am încercat să arătăm că suntem serioşi şi vom merge pe partea de cheltuieli. Atât s-a putut în decembrie, vom vedea împreună cu Comisia Europeană, împreună vom găsi soluţiile. Să ne uităm şi la companiile de stat, trebuie să oprim hemoragia”, a mai spus ministrul de finanţe.


Te-ar putea interesa și: