Locul de unde va începe un nou război! Toate marile puteri ale lumii sunt cu ochii pe el

Locul de unde va începe un nou război! Toate marile puteri ale lumii sunt cu ochii pe el
Publicat de Lucia Popa la 29 septembrie 2020, 08:48

Marea Chinei de Sud, epicentrul următorului război în Pacific. Un război accidental este rar, dar nu imposibil. Comun unui astfel de scenariu ar fi ca opinia publică chineză (sau, mai puțin probabil, cea americană) să devină atât de inflamată încât să se încadreze în factorii de decizie politică. Dacă Xi Jinping, care a făcut din politica externă amenințătoare o piatră de temelie a administrației sale, consideră că nu poate să supraviețuiască politic, atunci lucrurile ar putea lua rapid o altă turnură, scrie NationalInterest.org.

Nici China, nici Statele Unite nu vor război, cel puțin nu în viitorul apropiat, susține NI. În ciuda dezvoltării din punct de vedere militar a Chinei, Armata Populară de Eliberare (PLA) și componentele sale nu sunt pregătite să lupte cu Statele Unite. SUA, la rândul său, ar prefera să evite haosul și incertitudinea pe care le-ar crea orice conflict militar cu China.

Cu toate acestea, cele două mari puteri își asumă angajamente în Marea Chinei de Sud, din care ar putea fi dificil să se retragă. În ultimele două săptămâni, aceste angajamente au generat un război al declarațiilor, considerat îngrijorător. Acuzațiile-cheie se concentrează pe eforturile Chinei de a crea, în secret, insule în  arhipelagurile Spratly, care, teoretic, ar putea oferi baza revendicărilor pentru apele teritoriale. Insistența Statelor Unite asupra libertății de navigație ar putea face ca aceste tensiuni să dea în clocot.

NI explică și care ar putea fi cele trei moduri în care tensiunile din Marea Chinei de Sud pot duce la izbucnirea unui conflict.

În ultimele luni, China a intensificat construcția a ceea ce observatorii numesc „Marele Zid de Nisip”. Acest „mare zid” presupune extinderea unui grup de insule din arhipelagul Spratly, astfel încât să poată susține piste de aterizare, arme și alte instalații permanente. Perspectivele conflictului sunt aici clare: dacă nave sau avioane americane intră în apele revendicate de China, atunci marinarii, soldații și piloții chinezi trebuie să fie atenți cum reacționează. Un răspuns militarizat ar putea duce rapid la escaladare.

Apoi, China și Statele Unite au deja o istorie a conflictelor legate de ciocniri ale avioanelor, cel mai cunoscut, și care nu s-a încheiat prea bine, datează din 2001.  O nouă confruntare accidentală în aer deasupra Mării Chinei de Sud ar fi de ajuns pentru a aprinde fitilul declanșării unui război. Și dacă Beijingul va decide să meargă mai departe și să declare Zona de identificare a apărării aeriene (ADIZ) peste Marea Chinei de Sud, lucrurile ar putea deveni și mai complicate.

Un al treilea scenariu ar fi dacă ar avea loc un incident submarin major între cele două state, care poate duce la o escaladare a operațiunilor militare.

China se joacă în Marea Chinei de Sud. Ceea ce e mai puțin clar, consideră National Interest, este dacă regimul de la Beijing înțelege pe deplin riscurile acestui joc pe care îl face și al strategiei de încerca să scoată din joc Marina Statelor Unite din libertatea de navigație, unul dintre interesele de bază pe termen lung ale Statelor Unite.

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.