Proiectul Codului Fiscal a acaparat integral spațiul mediatic în ultimul timp, lăsând puțin loc pentru evoluția prețurilor la produsele care ne afectează în mod direct viața și nivelul de trai, cum ar fi combustibilii, gazele naturale și energia electrică. Un lucru deloc bun având în vedere că în evoluția acestor prețuri este implicat și statul român prin instituțiile de reglementare și, mai ales, prin taxele și impozitele impuse materiilor prime.

În funcție de prețul combustibililor, al gazelor naturale și al energiei electrice evoluează și prețurile alimentelor sau al produselor nealimentare pe care le achiziționăm în fiecare zi, de aceea ar fi fost bine ca și aceste lucruri să intre în dezbaterea de pe marginea noului Cod Fiscal. Spre exemplu, supra-acciza la carburanți, de 7 eurocenți pe litru, se regăsește la orice benzinărie și ne scoate din buzunar 0,33 lei pentru fiecare litru de benzină sau motorină cumpărat. Eliminarea acestei taxe ar fi dus la ieftinirea automată a carburanților cu 0,33 lei, ceea ce ar fi influențat pozitiv consumul și bugetul consumatorilor casnici, numai că se preferă amânarea eliminării supra-accizei până în 2017 pe motiv de nevoie de resurse la buget.

Din fericire pentru proprietarii de autovehicule (dar și pentru ceilalți consumatori, care cumpără produse în al căror preț se regăsește și costul de transport) cotația internațională a petrolului se află pe un trend descendent de un an, perioadă în care a coborât de la peste 100 de dolari pe baril până la sub 50 de dolari, pentru a ajunge în prezent la un nivel ce va coborâ chiar sub 40 de dolari pe baril. Dacă petrolul nu s-ar fi ieftinit la nivel global, un calcul grosier ne arată că prețul unui litru de benzină sau motorină ar fi fost, astăzi, circa 7 lei la oricare pompă din țara noastră. Un nivel prohibitiv pentru mulți consumatori și care nu ar fi dus decât la scăderea continuă a vânzărilor de carburanți.

Așteptăm scăderi continue ale cotațiilor la țiței

Consiliul Concurenței a anunțat recent că monitorizează piața dis­tribuției de carburanți și va verifica în ce măsură au fost reduse prețurile de către distribuitori ca urmare a scăderii prețului pe baril la jumătate, de la 100 de dolari până la 50 de dolari, în ultimele 12 luni. Consiliul va avea destul de lucru dacă luăm în calcul și scăderile din ultimele săptămâni, care au dus barilul la 40 de dolari și toate indiciile ne arată că petrolul se va ieftini și mai mult, către 30 de dolari pe baril sau chiar mai jos.

Problema este că prețul la pompă se actualizează cu o întârziere de câteva săptămâni față de cotația internațională și, mai mult decât atât, costul unui litru de carburanți este format din elemente ce nu sunt influențate de prețul internațional al barilului. Mai exact, aproximativ jumătate din prețul unui litru de combusibil este dat de taxele și impozitele stabilite de statul român, iar în transpunerea cotației internaționale în prețul de vânzare de la noi mai intervine și cursul de schimb leu/dolar. Cum moneda americană s-a apreciat anul acesta față de leu, o parte din scăderea cotației a fost eliminată.

Toate aceste amănunte sunt importante atunci când discutăm despre prețul carburanților în țara noastră. Mai ales în condițiile în care venitul populației este la cele mai mici niveluri din Uniunea Europeană (mai mic găsim doar la vecinii bulgari), iar prețurile combustibililor sunt egale sau aproape egale cu cele europene. Mai exact, prețul unui litru de benzină sau motorină este mai mic la noi decât în majoritatea statelor europene, dar mai mare decât în Polonia, Austria sau Bulgaria. Nu cu mult, dar este mai mare. Iar dacă față de Bulgaria poate că nu avem a ne pune întrebări, față de Austria ne putem pune, în sensul că prețul de achiziție pentru rafinărie este același (internațional), nivelul accizelor și taxelor este cam la fel, dar salariile și costurile de producție sunt mai mici la noi.

În orice caz, în primul semestru, benzina și motorina s-au ieftinit cu 8%, respectiv 9,5%, față de același semestru al anului trecut, ceea ce a dus la o creștere cu aproximativ 5% a vânzărilor de carburanți auto, conform datelor INS. În prezent, prețul unui litru de benzină este circa 5,3 – 5,5 lei, iar unul de motorină 5,1 – 5,4 lei. În condițiile în care cotația barilului este pe cale să coboare sub 40 de dolari, cu perspective către 30 de dolari pe baril sau chiar mai puțin, iar cursul de schimb dolar/leu să stagneze, ne putem aștepta ca până la sfârșitul anului să vedem atât benzina, cât și motorina la un preț de sub cinci lei pe litru, iar pe termen mediu (12 luni) putem vorbi chiar de un preț apropiat de 4,5 lei, luând în calcul și reducerea de TVA cu patru puncte procentuale anunțată de la începutul anului viitor. La nivel global putem estima o păstrare a nivelului de producție la nivel global (cu petrol de șist și cu reintrarea pe piață a Iranului) pentru următorii zece ani, pe fondul unei stagnări a cererii, ceea ce se traduce prin presiune pentru prețuri reduse.

Producția de gaze naturale acoperă consumul

Pe piața de gaze naturale lucrurile nu stau deloc la fel. Dacă la țiței producția internă nu acoperă mai mult de jumătate din consum, la gaze naturale producția acoperă aproximativ 90% și are posibilitatea (pe fondul scăderii cererii) de a acoperi 100%. Importurile s-au redus anul acesta atât pe fondul scăderii consumului; în prima jumătate a anului consumul de gaze s-a redus cu 7% la nivelul întregii țări față de aceeași perioadă a anului trecut. Cum consumul este realizat în proporție de aproximativ 75% de industrie și companii și doar 25% de către populație (fără a include aici consumul de gaze pentru generarea de energie electrică sau termică, de circa 5% din total), reducerea consumului vine, pe de o parte, din eficientizarea diferitelor unități de producție și, pe de altă parte, din închiderea sau micșorarea nivelului de producție al unor fabrici sau uzine.

Prețul gazelor s-a decuplat de țiței

Ar fi bine dacă cererea de gaze ar scădea doar datorită eficientizării, dar din păcate nu este cazul. Oricum, nivelul de preț este influențat destul de puțin de cel al cererii, fiind implicată puternic și Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei. România are de respectat un calendar de liberalizare a prețului și de majorare a accizelor aferente până la un nivel minim european, care ar trebui să se încheie peste cinci ani. În prezent, piața de producție este dominată de doi producători majoritari, Romgaz și OMV Petrom, cu cote de piață de circa 45% fiecare, iar de distribuție de GDF Suez, cu o cotă de 58%, și de E.ON Energie, cu 38%.

Cum evoluția cotației inter­na­țio­nale a gazelor naturale s-a decuplat de cea a petrolului, în sensul că atunci când țițeiul se scumpea, creștea și prețul gazelor, dar pe trendul de ieftinire paralela nu se mai aplică, nu ne putem aștepta la scăderea prețului intern la gaze. Dimpotrivă, calendarul de liberalizare a gazelor din producție internă, stabilit împreună cu FMI, UE și Banca Mondială, prevede majorarea graduală a accizelor până în 2021, moment la care prețul ar trebui să fie mai mare cu aproximativ 30% decât în prezent. Prețul unui MWh la care ajunge la distribuitor a crescut de la 1 iulie de la 53 de lei până la 60 de lei și urmează să se majoreze cu 6 lei în fiecare an, astfel încât să ajungă la 90 de lei pe MWh.

Prețul energiei electrice rămâne stabil

Partea bună este că suntem tot mai puțin dependenți de importuri, deși acest lucru s-a realizat cu prețul scăderii producției industriale. Însă ne aflăm într-o situație foarte bună, mai ales prin comparație cu statele din UE, dependente fiecare într-o anumită măsură de importurile de gaze, în special cele din Rusia. Acceași situație o întâlnim și în sectorul de energie electrică, unde producem chiar mai mult decât consumăm, iar potențialul este mult mai mare dar nu avem cum exporta cantități semnificative.

În ciuda problemelor pe care le întâlnește Hidroelectrica și în general producția de energie hidro din cauza secetei de anul acesta, coșul format din centralele pe cărbune, cele nucleare, eolienele și hidrocentralele mari sau mici permite acoperirea fără probleme a necesarului de consum. De asemenea, nu sunt preconizate nici fluctuații semnificative de preț (nici în sus și nici în jos), mai ales în condițiile în care eventualele majorări datorate modificărilor temporare a costurilor de producție ar putea fi acoperite de reducerea anunțată de TVA.

Sistemul de energie electrică are însă nevoie de investiții, fiind cel mai „sărac” din acest punct de vedere în comparație cu sectorul petrolier sau cel de gaze naturale. Investițiile în eficientizare și în noi capacități de producție (care nu sunt neapărat necesare în prezent) ar trebui să adune miliarde de euro anual, investiții care s-ar regăsi în tarife dacă s-ar realiza. Nici investitori străini nu se mai găsesc după încheierea perioadei de „aur” a eolienelor; Nuclearelectrica nu a reușit să ajungă la un acord cu chinezii, iar singurele negocieri din prezent includ hidrocentrala de la Tarnița, unde tot investitorii chinezi trebuie convinși.

În ansamblu, sistemul energetic național este stabil și nu se pregătește să ne furnizeze surprize în ceea ce privește tarifele. Ar fi bine să se găsească mai mulți bani pentru investiții pentru companiile deținute de statul român, mai ales că taxele și accizele reprezintă jumătate din factura de la oricare tip de energie, iar ponderea acestora nu se va reduce semnificativ nici după eventuala reducere a cotei de TVA.