Lista oficială a celor mai bune universități din România rămâne la fel
Lista oficială a celor mai bune facultăți din România rămâne la fel, după ce Curtea de Apel București a respins cererea Asociației Universităților Particulare de anulare a actului care le plasa printre cele mai proaste instituții de învățământ superior
Potrivit acestei legi a educației naționale privind clasificarea universităților, acestea sunt împărțite în trei categorii: centrate pe educație, universități de educație și cercetare științifică, universități de educație și creație artistică și universități de cercetare avansată și educație.
Printre universitățile particulare plasate în categoria celor centrate pe educaţie sunt Româno-Americană, Titu Maiorescu, Hyperion, toate din Bucureşti și Apollonia din Iaşi.
În categoria universităților de stat, plasate la cercetare avansată si educație sunt Universitatea din București, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, Academia de Studii Economice din București, Universitatea de Ştiinte Agricole din Cluj, Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, Universitatea Petre Popa din Iași, Universitatea Politehnica din București, Universitatea Gheorghe Asachi, Universitatea Tehnică din Cluj și Universitatea Politehnică din Timișoara.
"Este un demers foarte util atât studenţilor cât şi angajatorilor. Pentru că un student va şti exact, în funcţie de cariera pe care vrea s-o urmeze, spre cercetare sau job mai rapid, va şti exact care este direcţia spre care se va orienta. Pentru prima dată, acum vom avea o situaţie clară, o oglindă reală a situaţiei din sistem, în spatele căreia vor sta cifre, nu poveşti, nu interese politice. Ajutăm sistemul să evalueze pe palierere pe care trebuie să se evalueze", spunea Funeriu în septembrie.
Aici, lista completă cu clasificarea universităților:
https://chestionar.uefiscdi.ro/docs/programe_de_studii.pdf
Citește și:
Topul universităților din România, după programul de studii. Vezi unde s-a încadrat universitatea ta
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





