Centrele de tip outlet cuprind magazine ale unor brand-uri sau case renumite de modă care vând soldurile rămase înainte de lansarea noilor colecţii.
Proiectul va fi amplasat între capitala Serbiei, Belgrad şi Novi Sad, al doilea oraş ca mărime din Serbia.
Fashion House Outlet Centre Indjija va fi construit pe o suprafaţă de circa 30.000 mp şi va fi deschis în două etape. Prima fază va cuprinde o suprafaţă de 15.000 mp şi 55 de magazine, urmând ca restul suprafeţei de până la 30.000 mp să fie completată în a doua fază cu alte 55 de unităţi. Noul outlet va beneficia de 2.000 de locuri de parcare.
Urmează un nou proiect în România
„În prezent, suntem în proces de extindere pe piaţa din Rusia şi avem de asemenea planuri noi pentru România, pe care le vom anunţa la momentul potrivit”, a declarat Johan Rogiers, managing director al Liebrecht & wooD România.

Proiectul din România va fi dezvoltat pe un teren de 60 de hectare, achiziţionat anul trecut de companie. În primă fază vor fi construiţi 90.000 de metri pătraţi suprafaţă închiriabilă, care va cuprinde un magazin de tip outlet, operat de Fashion House, şi alte big box-uri (construcţii pentru magazine de mobilă, bricolaj sau hipermarket).
În România, dezvoltatorul Liebrecht & wooD a construit Fahion House Outlet Center din Militari, complexul de birouri Victoria Park şi parcurile de retail Militari Shopping Center şi West Park.
Compania operează cu precădere în Europa Centrală şi de Est. Grupul Liebrecht & wooD include mai multe companii: Liebrecht & wooD (dezvoltator imobiliar), Fashion House (marca de proiect de tip outlet center care oferă şi servicii de consultanţă pentru acest segment de centre comerciale), InterAct (servicii de contabilitate) şi WeCare (servicii de management al proprietăţii).