Licitaţie pentru certificate de trezorerie cu discount în valoare de 900 milioane lei

Licitaţie pentru certificate de trezorerie cu discount în valoare de 900 milioane lei
Publicat de CAPITAL la 11 iulie 2011, 12:07

Ministerul Finanţelor Publice organizează luni o licitaţie pentru vânzarea de certificate de trezorerie cu discount, cu scadenţa la un an, în valoare totală de 900 milioane lei.

Valoarea nominală individuală a unui certificat este de 10.000 lei. Adjudecarea se va face după metoda cu preţ multiplu.

MFP vrea să împrumute patru miliarde de lei de la bănci în iulie, prin şase emisiuni de certificate de trezorerie şi obligaţiuni de stat.

De la începutul anului, MFP a împrumutat de la bănci circa 31 de miliarde de lei, iar în 2010 a împrumutat de pe piaţa internă peste 41 miliarde de lei.

Deficitul bugetar programat pentru anul 2011 şi agreat în cadrul pachetului financiar cu FMI şi Uniunea Europeană este de 23,953 miliarde lei.

SURSA: Agerpres

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.