Proiectul de lege privind învățământul preuniversitar a fost adoptat

Miercuri, 10 mai 2023, proiectul de lege privind învăţământul preuniversitar a fost adoptat în plenul Camerei Deputaților cu 191 de voturi PRO, 68 de voturi CONTRA şi 11 abţineri. AUR și USR au anunţat deja că nu susţin proiectul respectiv. Camera Deputaţilor este primul for sesizat cu acest proiect, iar Senatul României este cameră decizională.

Vă amintim că sistemul naţional de învăţământ preuniversitar cuprinde învățământul preşcolar (grădinița), învățământul primar (clasa pregătitoare și clasele I-IV), învățământul secundar (clasele V-VIII şi ciclul inferior al liceului sau şcoala de arte şi meserii, clasele IX-X), învăţământul secundar superior (ciclul superior al liceului, clasele XI – XII/XIII) și învățământul postliceal.

Potrivit ministrului Educației, Ligia Deca, legea învăţământului preuniversitar a fost intens dezbătută, iar forma supusă procesului parlamentar reprezintă rezultatul unui efort colectiv la care au contribuit voluntar mii de oameni.

„Ministerul Educaţiei cu echipa sa şi cu ajutorul întregii societăţi a elaborat un pachet de reforme coerente, măsuri predictibile. Vorbim despre o modificare necesară a sistemului de învăţământ, iar investiţiile, prioritizarea zonelor defavorizate la alocările bugetare şi măsurile care vizează succesul pe întreg parcursul educaţional sunt doar câţiva dintre pilonii de bază ai acestui proiect. Învăţământul românesc are nevoie de toată susţinerea.

Protestul cadrelor didactice de astăzi confirmă acest lucru. Am clarificat în discuţiile pe care le-am avut inclusiv ieri cu reprezentanţii federaţiilor sindicale din învăţământ că ne dorim aceleaşi lucruri. În calitate de ministru al Educaţiei voi lupta pentru ca profesia de dascăl, de cadru didactic, să fie una respectată. (…) Munca profesorilor trebuie apreciată, iar în Ministerul Educaţiei vor găsi întotdeauna un partener”, a explicat ea.

Ce prevede legea învăţământului preuniversitar?

Preşedintele Comisiei pentru învăţământ de la Camera Deputaţilor, Natalia Intotero, a prezentat principalele amendamente adoptate la proiectul de lege, ci anume:

  • atragerea operatorilor economici către învăţământul dual;
  • înfiinţarea de cabinete medicale şi cabinete medicale stomatologice până la în anul 2027 pentru toate instituţiile de învăţământ speciale din România, iar până în anul 2030 pentru toate celelalte instituţii de învăţământ de masă;
  • medicii care termină cursurile masterului didactic vor putea să predea la clase module prin care se vor introduce cunoştinţe referitoare la educaţia pentru sănătate, nutriţie şi alimentaţie sănătoasă;
  • monitorizarea elevilor cu camere video în sălile de clasă cu acordul părinţilor;
  • sancţiuni graduale atât pentru cadre didactice, cât şi pentru elevii care comit abateri disciplinare;
  • măsuri de securitate în caz de incendiu, risc seismic sau accidente;
  • extinderea programului de rechizite şcolare pentru elevii care provin din medii dezavantajate;
  • reglementarea învăţământului din penitenciare.