Legea falimentului personal, în aşteptare

Legea falimentului personal, în aşteptare
Publicat de Diana State State la 20 ianuarie 2015, 14:40

Legea falimentului personal mai aşteaptă, având în vedere că Biroul Permanent al Camerei Deputatilor a decis, astăzi, sa convoace Comisia Juridică, începând de miercuri, pentru a elabora raportul la proiectul legii insolventei persoanei fizice.

Aleşii vor convoca sesiunea extraordinară cerută de liberali abia după ce vor primi raportul Comisiei Juridice. „Când vom avea un raport pe legea insolvenței persoanelor fizice, în 24 de ore vom convoca o ședință extraordinară a Camerei Deputaților”, a declarat Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, citat de digi24.ro.

În acelaşi timp, Ludovic Orban, liderul deputaţilor PNL, a spus că “nu se bucură de situația în care se găsesc cetățenii cu credite în franci, dar această situație a determinat se pare o voință politică consensuală pentru adoptarea acestei legi”.

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a anunţat, luni, într-un comunicat de presa, că PNL cere convocarea în sesiune de urgenţa a Parlamentului pentru adoptarea legii insolvenţei persoanei fizice, arătând că este "singura reglementare" care poate ajuta, în contextul creşterii francului elveţian.

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.