Chiar şi mesajele directorului general al Electromagnetica Eugen Scheuşan au fost pe undeva contradictorii şi pe alocuri în contrast cu principiile unei companii care accede pe bursă.
Astfel, pe de-o parte, şeful Electromagnetica se mândrea cu gradul scăzut de îndatorare a companiei, declarând că îmbrăţişează ideea finanţării din surse proprii, dar acest lucru e cumva în contrast cu principiile unei companii listate, care se deschide către piaţă tocmai pentru a o folosi ca o alternativă de finanţare. Pe de altă parte, întrebat de principale avantaje ale acestei promovări la cota BVB, Scheuşan a menţionat accesul către investitori cu potenţial financiar mai mare, vorbind de o eventuală majorare de capital sau parteneriat de investiţii în comun.
Cum a primit Bursa noul oaspete
Încă din primele minute de la promovarea în categoria I a BVB, de pe piaţa Rasdaq, acţiunile Electromagnetica au înregistrat o depreciere de peste 5%, una din cele mai ample din întreaga piaţă, în condiţiile în care indicele compozit al bursei varia în jurul închiderii de ieri.
Pe de-o parte, am putea pune scăderea mai accentuată a Electromagnetica pe o aliniere la piaţă, întrucât luni şi marţi când aceste acţiuni au lipsit de la tranzacţionare, piaţa a scăzut cu 4% pe medie. Pe de altă parte, scăderea s-ar putea datora şi modului în care compania înţelege să se prezinte în faţa investitorilor, unii brokeri spunând că Electromagnetica mai are de lucrat la capitolul transparenţă pentru a câştiga încrederea pieţei.
În jurul orei 15.00, titlurile Electromagnetica consemnau un declin de 6,20%, până la cotaţia de 0,2785 lei, nivel la care capitalizarea companiei este de 188,3 (43,3 milioane euro). Volumul de tranzacţionare era unul destul de modest, de numai 24.000 lei.
În ceea ce priveşte structura acţionariatului, 30,87% din capitalul social e controlat de PAS (asociaţia salariaţilor), 17,27% reprezintă pachetul deţinut de SIF Oltenia, iar restul de 51,86% e free-float (acţiuni libere la tranzacţionare).
Din ce trăieşte Electromagnetica
Principalul domeniu de activitate al companiei îl reprezintă domeniul energiei, cu o pondere de 91,7% din afaceri. În domeniul energetic, principalele activităţi desfăşurate sunt furnizarea energiei electrice, producţia de echipamente de distribuţie şi măsurare a energiei, precum şi producţia de energie din surse regenerabile. Potrivit directorului comercial al companiei, Florea Vlad, producţia de echipamente de distribuţie şi măsurarea energiei are o cotă de circa 10-15% din afaceri, recunoscând că furnizarea/tradingul de energie electrică constituie peste 70% din afaceri.
Acum, în ceea ce priveşte tradingul de energie electrică, oficialul companiei spune că aproximativ 15% din total este achiziţionată de pe bursa de energie (OPCOM), restul energiei provenind din contractul direct cu Hidroelectrica. Astfel, circa două treimi din afaceri reprezintă vânzarea către clienţi a energiei cumpărate de la Hidroelectrica. După cum se ştie, Hidroelectrica a fost deseori acuzată că vinde către “băieţii deştepţi”energie cu mult sub preţul pieţei, cei de la Fondul Proprietatea făcând primul pas pentru desecretizarea acestor contracte.
Anumiţi analişti sunt de părere că aceste contracte cu Hidroelectrica cântăresc peste 70% în profitul Electromagnetica, iar fără o prezentare în structură a surselor de profit e greu de înaintat o recomandare cu privire la acţiunile companiei.
Totodată, Electromagnetica desfăşoară activităţi şi în domeniul producţiei industriale (pondere de 5,7% în afaceri), cu subansambluri electrice şi electronice, scule şi matriţe, sisteme de iluminat cu LED etc. În plus, activităţile imobiliare prin închiriere de spaţii câtăresc 2,6% din cifra de afaceri.
Apropo de sistemele de iluminat cu LED, reprezentanţii companiei spun că au o cotă de piaţă peste 50% şi mizează pe consolidarea poziţiei. Dacă pentru 2011, Electromagnetica mizează pe 1 milion de euro din vânzarea acestor produse, pentru următorii ani se aşteaptă la creşterea afacerilor cu câte un milion de euro, până la 4 milioane euro în 2014.
Oficialii companiei precizează că lumina viitorului va fi cea cu LED, date fiind avantajele incontestabile ale acesteia faţă de cea fluorescentă – economisire de energie cu peste 50% (chiar 90%), durata de viaţă de peste 10 ori mai mare, imunitate la întreruperi şi oscilaţii de tensiune etc.
Ultimele rezultate financiare
În 2010, Electromagnetica a reuşit o creştere cu peste 18% a afacerilor, până la 474 milioane lei, însă profitul a scăzut cu 7,8%, până la 26,3 milioane lei.
Pe primul semenstru din acest an, Electromagnetica a raportat afaceri de 246,5 milioane lei, respectiv un profit net de 8,2 milioane lei, fără a oferi însă comparaţii cu perioada similară a anului trecut, aşa cum raportează toate companiile prezente pe BVB.