Ocupate să fredoneze şlagărele cu aluzii monetare ale lui Dan Bittman, televiziunile au scăpat din vedere că definiţia cea mai bună a stării de fapt vine de la cealaltă vedetă ofertată în „reality show“-ul de la Finanţe. Consacrat în media cu emisiunea „13-14“, nonconformistă într-un moment în care românii nu ajunseseră la litera „n“ din DEX-ul postrevoluţionar, Andrei Gheorghe îşi făcea debutul în televiziune cu o emisiune şocantă, la rându-i, prin cinism – „Lanţul slăbiciunilor“. O mână de nefericiţi erau mitraliaţi cu întrebări de cultură generală. Tipic pentru concursurile gen „quiz“. Numai că, la Gheorghe, în platou totul era făcut ca să îngroaşe ridicolul situaţiei: concurenţi înghesuiţi, la propriu şi la figurat, pupitre meschine, coloană sonoră copiată după horrorurile cu Frankenstein şi replici tăioase ale moderatorului la fiecare ezitare. Formatul n-a prea prins. Cocktailul de prostie, exhibiţionism şi cinism era prea mult.
Gheorghe revine, după aproape zece ani, în acelaşi platou. Şi-a pus din nou sacoul rigid, ochelarii cu rame subţiri, peste care, când priveşti, pari deştept şi dacă ştii, şi dacă nu ştii diferenţa dintre impozitul minim şi cel forfetar, atmosfera e horror – Franks pare, el însuşi, un fel de Frankenstein – iar de jur-împrejur, prin guvern, la pupitre şi butoane, e plin de aflaţi în treabă. Competenţa nu face parte din format. Showul e asigurat de gafe şi ezitări, de bâlbâieli şi aproximări. Ministere-cheie scriu enormităţi cât casa în proiecte de lege chiar sub nasul delegaţiei FMI, secretarii de stat vorbesc una, miniştrii de resort, alta, în vreme ce timpul alocat răspunsurilor aşteptate de toată lumea curge parcă supt de o gaură neagră. Şi nu e nimeni prin zonă – Gheorghe e ocupat cu „brief“-urile lui Vlădescu – să-i ia la rând pe incompetenţi şi să le spună, răspicat şi cinic, arătându-le uşa din spatele platoului: „Eşti veriga slabă! La revedere, drum bun!“.
