L-a dat afară fără discuție: Am primit vestea cu stupoare. Scandal uriaș în jurul laserului de la Măgurele

L-a dat afară fără discuție: Am primit vestea cu stupoare. Scandal uriaș în jurul laserului de la Măgurele
Publicat de Alecsandru Ion la 16 august 2020, 09:39

Nicolae Zamfir, directorul demis al laserului de la Măgurele, crede că este victima unei campanii de denigrare duse de anumiți angajați ai Institutului pe care i-a sancționat pentru nerespectarea unor reguli.

Este scandal în jurul laserului de la Măgurele. Directorul Nicolae Zamfir a fost revocat din funcție, vineri seară, de ministrul educației, Monica Anisie. Fără nicio explicație, susține acesta.

Câteva ore mai târziu, Monica Anisie l-a numit director pe Nicolae Mărginean, unul dintre principalii contestatari ai lui Zamfir. Directorul demis a declarat că a fost uimit de acest gest și că nu i s-a dat nicio explicație.

El crede că este victima unei campanii de denigrare duse de anumiți angajați ai Institutului pe care i-a sancționat pentru nerespectarea unor reguli.

”A trebuit să iau măsuri”

”Nu știu, nu vă pot răspunde, am primit și eu cu stupoare (vestea demiterii – n.r.), sunt uimit de faptul că am fost demis în grabă, deodată, fără nicio discuție. În afară de campania de presă, de denigrare, care a fost în ultimele luni, nu știu alt motiv.

Proiectul merge foarte bine, suntem aproape de finalizare”, a declarat Nicolae Zamfir, sâmbătă, la Digi24.

”Nu știu ce a fost în spatele deciziei doamnei ministru”, a repetat profesorul Zamfir.

El recunoaște că în Institut au fost niște probleme legate de nerespectarea regulilor financiare, nerespectarea unor reguli legate de protecția la radiații nucleare.

”Sigur că a trebuit să iau măsuri, dar acesta este rolul unui director. Cei care au încălcat aceste reguli au găsit de cuviință că e bine să protesteze și să ducă o campanie de denigrare”, susține Nicolae Zamfir, conform sursei citate.

”Lucruri neargumentate sau false”

Academicianul susține însă că nu știe dacă acesta a fost motivul demiterii sale.

”Nu știu, pentru că decizia de revocare nu invocă niciun motiv. Bănuiesc, însă, pentru că a fost o campanie destul de agresivă în presă, cu lucruri neargumentate sau false, legat, de asemenea, de implementarea proiectului și de apartenența la acel ERIC, în care noi nu avem nicio vină, ne-am făcut datoria complet, așa cum am promis acum zece ani, am aplicat pentru proiect, deci nu știu care sunt adevăratele motive, dar a fost, cred, o combinație de pretexte”, a spus Nicolae Zamfir.

Întrebat dacă are constestatari în institut, Nicolae Zamfir a recunoscut că are, dar spune că numărul lor este nesemnficativ raportat la colectivul de peste 900 de persoane care lucrează în Institut.

”Acești contestatari, în loc să aleagă calea dialogului, i-am invitat de fiecare dată să discutăm, au ales denigrarea nu numai a mea, dar și denigrarea proiectului”, a comentat Nicolae Zamfir.

Încălcare gravă a regulilor institutului

Unul dintre contestatarii lui Nicoale Zamfir a fost demis de acesta pentru că a încălcat grav regulile institutului, iar noul director care a fost numit acum la Institut fusese sancționat pentru abateri grave de la regulile privind protecția la radiații nucleare.

”Dl. Mărginean avea responsabilitatea să facă măsurători (pentru protejarea mediului – n.r.) și nu le-a făcut”, a explicat Nicolae Zamfir.

”Ce vă pot spune este că proiectul este exact așa cum a fost acum 10 ani conceput, se desfășoară în timp, în buget, nu am depășit deloc suma, am îndeplinit toate obiectivele proiectului. Este o întârziere la unul dintre echipamentele mari (sistemul de fascicul Gamma – n.r.), însă e rezolvată”, susține directorul demis al laserului de la Măgurele.

Informații articol
Despre autor
Alecsandru Ion

Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.