La bursa din Bucureşti se întâmplă lucruri normale: scade, te atrage pentru a te împinge mai jos în ziua următoare, se odihneşte, are volume „europene“ sau, pur şi simplu, nu mai există. Anormal este că lumea îşi ia banii din bursă pentru listarea Transgaz. Ce spune această drenare de bani: (a) nu intră bani noi la bursă, (b) bursa se bazează pe o cultură de speculă, (c) viitorul nu arată roz. „Reconsiderarea riscului“, formula elegantă pentru străini de a ocoli anumite burse emergente, este pusă în practică. Les jeux sont faits, rien ne va plus. Aceleaşi câteva mii de oameni storc ultimul ban care mai e de câştigat la bursă. E secetă mare şi nu se anunţă ploaie.

Întrebarea 1: Dacă un singur IPO ca Transgaz goleşte, ca o hoardă de huni, vistieria investitorilor la bursă, ce să spunem de norii aducători de ploaie (citeşte „următoarele IPO-uri“) despre a căror apariţie citim şi auzim de doi-trei ani? Probabil că numai anunţul lor va duce la colapsul bursei.

Întrebarea 2: Când vor dispărea cuvântările gen „vom face, vom drege, îi vom depăşi pe polonezi, pe unguri, chiar pe austrieci?“ Nu sunt decât propagandă ieftină, cu un efect total opus intenţiei de a atrage lumea de bună-credinţă la bursă.

Marketingul conceptului de bursă este una dintre cele mai grele sarcini pentru toţi cei care visează la o bursă mare, regională. Nu merge să atragi oamenii la bursă nici cu şpagă, nici cu nepotism, nici pe criterii politice. Lumea vine sau nu vine. Vine când are încredere în tine că-i oferi posibilităţi reale, diverse şi continue de a plasa bani. Paradoxal, se retrage când se anunţă la bursă o noua companie mare.

Avertismentele se înmulţesc, şi riscul ca bursa românescă să rămână codaşă în Europa devine real. Recitesc nişte declaraţii prăfuite, care spuneau, în februarie 2006, că după câţiva ani vom avea 300.000 de investitori activi la bursă…

Te-ar putea interesa și: