Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, marţi seară, la Ploieşti, că PSD “începe să facă campanie cu un discurs antieuropean” şi spune că, după ce a câtigat alegerile cu promisiuni pe care nu le-a onorat, partidul aflat la guvernare “caută vinovaţii la Bruxelles”.

”Românii sunt pro europeni, dar, din păcate, nu chiar toţi. Sunt unii care s-au adunat într-o grupare care se numeşte PSD. Din păcate, iată că un partid din România începe să facă campanie cu un discurs antieuropean. Penibil”, a declarat Klaus Iohannis, marţi seară, la Ploieşti, unde a lansat volumul ”EU.RO – Un dialog deschis despre Europa”, cel pe care Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, al cărei conducător este Tudorel Toader, a refuzat să îl promoveze şi să permită lansarea în incinta universităţii.

Iohannis a vorbit despre un ”nou găsit şi prost înţeles naţionalism al PSD-ului”

“De ce acest euroscepticism este în creştere: din cauza unor politicieni cum sunt cei din PSD care promit marea cu sarea. Nu fac nimic şi pe urmă trebuie să caute vinovaţi. Vinovatul de serviciul de multe ori e chiar Uniunea Europeană. PSD i-a minţit pe români şi acum caută vinovaţii la Bruxelles. Nu e penibil aşa ceva? (…) Acum încearcă să le explice oamenilor că vinovaţi sunt Iohannis şi Uniunea Europeană. Păi nu le e ruşine?”, a declarat Iohannis.

Preşedintele a arătat că eurosceptcismul poate fi contracarat “prin fapte, iar social-democraţiisunt “singurii vinovaţi” pentru că România nu este în spaţiul Schengen şi încă mai este supusă MCV. PSD-iştii au fost acuzaţi de Iohannis că “nici măcar nu mai au planuri” pentru spitale regionale, şi că nu  multe dintre promisiunile actualilor guvernanţi nu au fost onorate.

“Alegerile europarlamentare împreumă cu referendumul sunt despre viitorul nostru, nu e ceva abstract. (…) Românii vor şti să dea un răspuns acestor atacuri pesediste care au început în prima lună de guvernare pesedistă. Aţi auzit în campania din 2016 ceva despre atacuri asupra justiţiei, despre strâmbarea legilor în România? Nu! Dar, culmea, asta au avut în cap şi asta fac de doi ani jumate. În loc să se preocupe de problemele ţării, să le rezolve, se preocupă de problemele lui Dragnea şi ale altora ca el. La europarlamentare şi la referendum este momentul ca PSD-ul să primească un răspuns foarte clar din partea românilor. Oamenii trebuie să meargă la vor fiindcă e imporant cine ne reprezintă în PE, e important să dăm răspunsul potrivit la referendum. (…) Hoţii s-au cocoţat în vârful statului”, a mai declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Te-ar putea interesa și: