Kaufland obligat să plătească! Ce despăgubire a obținut o ieșeancă în instanță

Kaufland obligat să plătească! Ce despăgubire a obținut o ieșeancă în instanță
Publicat de Iulian Luca la 8 octombrie 2020, 13:25

O femeie din Iași a reușit să câștige în instanță procesul cu retailerul Kaufland și va primi o despăgubire, după ce a alunecat și și-a rupt mâna într-un magazin ce aparține lanțului.

Incidentul a avut loc într-un magazin Kaufland din Iași în aprilie anul trecut, informează bzi.ro, iar totul s-a petrecut la raionul de legume-fructe. “Pardoseala era acoperită cu ulei, ceea ce o făcea să fie foarte alunecoasă. Nu exista o avertizare din partea magazinului, pentru a preveni astfel de accidente”, arată femeia. Ea a căzut și s-a ales cu o fractură la mâna dreaptă.

Cristina Vicol, în vârstă de 50 de ani a dat în judecată SC Kaufland România SCS la mijlocul lunii septembrie 2019 și a cerut plata unor despăgubiri în valoare totală de 23.500 de lei.

Ieșeanca mărturisește că după incidentul petrecut în magazin nu și-a putut exercita sarcinile de serviciu. Acest lucru a obligat-o la un efort suplimentar ulterior, pentru recuperarea activităților ce nu au putut fi delegate. De asemenea, ea a afirmat că din această cauză s-a aflat în imposibilitatea acordării îngrijirilor necesare tatălui ei, care este bolnav.

O altă problemă s-a ivit la îndepărtarea ghipsului, când s-a dovedit că sudarea fracturii s-a făcut incorect și a avut nevoie de recuperare kineto-terapeutică.

„La înlăturarea aparatului gipsat, s-a dovedit că sudarea fracturii s-a făcut incorect. Acest lucru a determinat ca, în continuarea imobilizării gipsate, să fie necesare ședințe de recuperare kineto-terapeutică. Tratamentul continuă, iar mâna fracturată nu și-a recăpătat mobilitatea inițială. Durerile sunt permanente”, a mai menționat Cristina Vicol cu privire la incidentul petrecut în magazinul Kaufland.

Astfel, ea a cerut daune de 5.000 de euro, însă reprezentanții retailer-ului s-au oferit doar la achitarea cheltuielilor medicale, susținând că nu sunt de vină pentru acest accident.

„Anterior învestirii instanței cu acest dosar, i-am solicitat pârâtei (SC Kaufland România SCS) să compenseze prejudiciul produs. I-am transmis acesteia o notificare scrisă. Am solicitat o plată compensatorie”, a susținut Cristina Vicol în fața magistraților.

Într-un final judecătorii i-au admis femeii o parte din despăgubirile cerute, adică 3.400 de euro. Sentința nu este una definitivă în acest caz.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.