Programele de tip malware au fost întâlnite cel mai frecvent pe computere Windows – 83% dintre utilizatorii de Windows la nivel global au declarat că au fost afectați în ultimele 12 luni. Cu toate acestea, utilizatorii de Android și Mac OS X nu au fost imuni, 13% și respectiv 6% declarând că le-au fost afectate echipamentele.

12% dintre utilizatori cred că echipamentul lor a fost infectat în urma accesării unui site web compromis. Alți 8% au menționat ca posibile cauze ale infecției folosirea unui stick de memorie USB care nu le aparține, un alt dispozitiv infectat sau instalarea unui malware deghizat într-un program legitim. 7% dintre respondenți au declarat că dispozitivele lor au fost infectate în urma deschiderii unui fișier atașat la e-mail, iar cea mai mare parte dintre cei chestionați (13%) nu au putut explica cum au ajuns programele malware pe dispozitivul lor.

Studiul Kaspersky Lab a arătat că patru din cinci infecții cu malware au cauzat probleme pentru cei afectați. Cel mai adesea (35% din cazuri), utilizatorii s-au confruntat cu diminuarea randamentului calculatorului, 30% dintre respondenți au observat anunțuri publicitare deranjante (de exemplu, browser-ul îi redirecționa către site-uri nedorite) și 20% dintre cei intervievați au găsit programe nedorite pe dispozitivele lor. Printre consecințele cele mai periculoase ale unui computer infectat se numără modificări la nivelul setărilor browser-ului sau sistemului de operare, efectuate fără cunoștința utilizatorului (17%), pierderea (10%) sau furtul (8%) datelor cu caracter personal, publicarea de mesaje neautorizate sau "like-uri" pe site-uri de socializare (9%) și hacking-ul camerei web (6%).

Costul mediu al unui atac

Mai mult decât atât, o parte dintre respondenți au fost nevoiți să plătească infractorii cibernetici pentru a debloca dispozitivul (11% din cazuri) sau pentru a decripta fișierele personale (6%), după ce au fost infectate cu viruși de tip ransomware. Per total, unul din trei utilizatori (33%) s-a confruntat cu pierderi financiare în urma unui atac malware. Pe lângă plata unei răscumpărări infractorilor, victimele au cheltuit bani pentru deblocarea unui dispozitiv sau a datelor, pentru a achiziționa un software care să elimine efectele infectării sau chiar pentru a cumpăra un dispozitiv nou. În cazurile în care s-au înregistrat pierderi financiare, costul mediu al unui atac s-a ridicat la 160 de dolari.

„Costurile și efectele negative ale unei infecții malware pot fi evitate prin prudență. Nu conectați la computer stick-uri USB neverificate, utilizați numai surse oficiale pentru aplicații, actualizați permanent sistemul de operare și aplicațiile și scanați fișierele cu o soluție de securitate înainte de a le deschide. Pentru a vă proteja dispozitivele și informațiile, încercați să întâmpinați eventualele probleme și să vă luați măsuri de precauție," explică Elena Kharchenko, Head of Consumer Product Management în cadrul Kaspersky Lab. Soluțiile Kaspersky Internet Security – multi-device 2016 și Kaspersky Total Security – multi-device oferă protecție dispozitivelor care folosesc sisteme de operare Windows, OS X și Android.