Judecătorii CCR au pensii speciale și vor judeca tăierea lor. Șefa Curții și un judecător s-au pensionat imediat după numire

Judecătorii CCR au pensii speciale și vor judeca tăierea lor. Șefa Curții și un judecător s-au pensionat imediat după numire

SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea

Publicat de Andrei Eugen Drăguț la 8 septembrie 2025, 16:58

Curtea Constituțională trebuie să decidă soarta pensiilor speciale exact în momentul în care șase din cei nouă judecători le încasează deja. Președinta Simina Tănăsescu și Csaba Asztalos s-au grăbit să își depună cererile de pensionare imediat după învestire, iar verdictul care urmează să vină riscă să fie marcat de un conflict de interese evident.

Șefa CCR și un judecător au cerut să iasă la pensie. Cei doi vor judeca tăierea pensiilor speciale

Curtea Constituțională a României (CCR) urmează să discute, în a doua parte a lunii, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) cu privire la legea Guvernului privind reforma în magistratură, act normativ ce prevede și creșterea vârstei de pensionare de la 47 la 65 de ani, precum și modificarea regimului pensiilor speciale.

Ironia situației este că majoritatea judecătorilor constituționali care vor tranșa această speță beneficiază deja de pensii speciale.

Șase din nouă judecători au pensii speciale

Imediat după numirea la CCR, Simina Tănăsescu, actuala președintă a instituției, și Csaba Asztalos, propus de UDMR, au depus cereri de pensionare. Prin acest gest, la Curte s-a format o majoritate de șase judecători cu pensii speciale: Mihaela Ciochină, Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Bogdan Licu, Simina Tănăsescu și Csaba Asztalos.

De partea cealaltă, Mihai Busuioc și Dacian Dragoș, cei mai noi judecători, nu îndeplinesc vechimea cerută de lege și nu au cerut să iasă la pensie. Iuliana Scântei îndeplinește criteriile, dar a ales să nu depună deocamdată cererea. Astfel, doar trei membri nu cumulează pensia cu salariul.

CCR
SURSA FOTO: www.ccr.ro

Simina Tănăsescu este cadru didactic la Facultatea de Drept a Universității din București, cu un parcurs academic remarcabil: absolventă în 1991, doctor în drept la Aix-Marseille III (Franța, 1997), formator la Institutul Național al Magistraturii și profesor invitat la universități europene. A fost numită judecător la CCR în 2019 de către președintele Klaus Iohannis și, în iulie 2025, a fost aleasă președinta Curții pentru următorii trei ani. A fost decorată atât de statul român, cât și de cel francez pentru contribuțiile academice.

Csaba Asztalos, propus de UDMR și validat de Camera Deputaților, a condus Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD). El a depus cererea de pensionare la o lună după depunerea jurământului la Cotroceni. În declarațiile publice, a susținut acordarea primei de pensionare de 36.000 de euro pentru judecătorii CCR și s-a pronunțat pentru interzicerea publicării declarațiilor de avere ale demnitarilor și funcționarilor publici.

CCR trebuie să stabilească dacă demersul este constituțional

CCR trebuie să stabilească dacă proiectul Guvernului de reformă a magistraturii este constituțional. Dacă actul normativ va fi respins, legea ar putea fi retrasă sau modificată.

Decizia are și o încărcătură politică majoră. Premierul Ilie Bolojan a declarat că își va depune mandatul dacă proiectul nu va trece de Curtea Constituțională:

„Când ai un proiect important care este un jalon pentru a lua alte decizii asemănătoare, dacă el nu trece, e greu de presupus că Guvernul mai are legitimitatea să vină cu măsuri asemănătoare în alte domenii”, a declarat Ilie Bolojan.

Noii membri validați în iulie 2025 sunt:

  • Csaba Asztalos – propus de UDMR, validat de Camera Deputaților, înlocuiește pe Varga Attila;
  • Mihai Busuioc – propus de PSD, validat de Senat, înlocuiește pe Marian Enache;
  • Dacian Dragoș – numit de președintele României, înlocuiește pe Livia Stanciu.
Despre autor
Andrei Eugen Drăguț

Andrei Eugen Drăguț este un profesionist dedicat, cu o pasiune pentru știință, antreprenoriat, social media, gândire strategică, spiritualitate și dezvoltare personală. Ca promotor al cooperării și al schimbului de cunoștințe, el își orientează activitatea spre susținerea dezvoltării individuale și colective.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.