JPMorgan şi-a menţinut titlul de cea mai mare bancă de investiţii din lume în primul semestru
JPMorgan Chase şi-a păstrat poziţia de cea mai mare bancă de investiţii din lume în primul semestru al acestui an, în condiţiile în care a realizat venituri de 11,5 miliarde de dolari, conform unui studiu publicat, joi, de compania de consultanţă Coalition, transmite Reuters.
Pe locul al doilea se află, la egalitate, Goldman Sachs şi Deutsche Bank, pe poziţia trei Bank of America Merrill Lynch şi Citi, urmate de Morgan Stanley, Credit Suisse, Barclays, UBS şi BNP Paribas.
Majoritatea băncilor de investiţii s-a confruntat în ultimele luni cu diminuarea veniturilor din cauza ratelor scăzute ale dobânzilor şi a reglementărilor mai dure privind capitalul.
Coalition a precizat că, în primele şase luni ale acestui an, JPMorgan, Deutsche Bank şi Citi au realizat venituri de aproximativ 5,9 miliarde de dolari în sectorul FICC (venituri fixe, tranzacţii valutare şi tranzacţiile cu materii prime).
La categoria equities, pe primul loc se află Morgan Stanley, urmată de JPMorgan şi Goldman. În sfârşit, JPMorgan, Goldman Sachs şi Bank of America s-au clasat pe primul loc la veniturile din consultanţă, cu trei miliarde de dolari fiecare.
Studiul Coalition analizează performanţele înregistrate de cele mai mari bănci de investiţii din lume: Bank of America Merrill Lynch, Barclays, BNP Paribas, Citi, Credit Suisse, Deutsche Bank, Goldman Sachs, JPMorgan, Morgan Stanley şi UBS.
Din 2010, când a început publicarea studiului Coalition, grupul american JPMorgan Chase s-a clasat pe primul loc în topul principalelor bănci de investiţii din lume. AGERPRES
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





